Poate ca esti singura sau poate formezi un cuplu alaturi de partenerul tau… Chiar daca “viata in 2” iti aduce, sau nu, mici probleme, sunt sigura ca te-ai intrebat macar o singura data care este secretul unei relatii reusite.

In primul rand, ingredientele cheie, care nu mai sunt de mult timp un secret, sunt dragostea si prietenia adevarata. In cuplu, dragostea iti permite sa fii tu insati in timp ce incerci sa evoluezi, atat individual cat si emotional, alaturi de partener. Prietenia adevarata este cea care te ajuta sa iti exprimi cu usurinta gandurile, nevoile, temerile.

Prietenia si dragostea sunt cele care iti ofera incredere, forta si curaj sa privesti mai departe de ziua de maine, in timp ce il tii strans de mana pe iubitul tau.

Iata care sunt cele 10 secrete ale cuplurilor perfecte:

1. Folosirea pronumelui la persoana I PLURAL

Nu-i asa ca nici n-ai fi dat importanta unui astfel de detaliu? Nu uita ca acestea fac diferenta!

Oricat de jucaus ti-ar parea, faptul ca folosesti sau folositi in discutiile voastre constructii de genul ” noi credem ca…”, “noua ne place sa… ” , ” al nostru”, “pe noi”, va ajuta sa treceti mai usor peste micile conflicte care apar in orice relatie. Cei care nu se gandesc la cuplu ca la o singura entitate, tind sa aiba relatii scurte sau mai putin fericite.

Pronumele de persoana I plural, NOI, are magia lui: 2 persoane impart aceeasi identitate

2. Comunicarea

Daca abia v-ati cunoscut sau sunteti la inceputul relatiei, faptul ca puteti comunica relaxati si va puteti asculta cu rabdare inseamna ca sunteti pe drumul cel bun.

Puteti forma o entitate de neclintit daca aveti idealuri comune, daca va impartasiti dorintele si temerile, pentru a imbunatati permanent relatia dintre voi doi.

3. Atractia sexuala

Cine spune ca sexul nu conteaza intr-un cuplu, ori este inconstient, ori minte cu nerusinare! Sexul este chiar una dintre pietrele de temelie ale unei relatii durabile!

Ca sa ajungi la sex, trebuie sa iti iubesti partenerul, sa te simti atrasa de el si sa il atragi, sa va placa sa impartiti momente de tandrete si mai ales, sa comunicati!

Intre sanatate si extaz, sexul este liantul momentelor de tandrete, garantia atractiei dintre voi doi, placerea unei impacari pe orizontala sau o forma extrem de eficienta de sport! Orice ai alege, sexul este un moment 4in1!
Odata ce timpul isi spune cuvantul, viata sexuala se mentine mai greu, insa nu imposibil! Pastrati-va placerile, ideile, obiceiurile si doar ajustati-le la «vremurile noi».

4. Respectul si increderea reciproca

Unul dintre principalele motive pentru care un cuplu dureaza este acela ca partenerii se respecta si au incredere unul in celalalt, indiferent ce probe le ofera viata. Respectul impune incredere, iar increderea impune respect. Nu poti gandi urat despre partener daca il respecti, nu il poti banui ca te minte daca ajungi sa ai incredere in el.

Mai mult decat atat, puterea de a ierta este cea care va ajuta sa treceti peste neintelegeri, care fie sunt mici, fie sunt adevarate incercari ale vietii. Puterea de a ierta are limitele ei, impuse de fiecare dintre noi in parte. Ceea ce pentru tine pare destul, pentru o alta femeie poate parea doar inca o proba peste care trebuie sa treaca si inca o gresala pe care trebuie sa o ierte. Si totusi, astept sa imi spui, pana unde poti ierta?

Si inca ceva! Faceti din adormitul in liniste o prioritate! Nu mergeti la culcare pana nu va rezolvati problemele de peste zi si fiecare isi spune punctul de vedere.

5. Stabilirea unor teluri si planuri comune

Impreuna, formati o echipa sau o singura identitate. Iata de ce telurile si planurile voastre trebuie sa fie comune, adica sa coincida dorintelor amandurora si sa functioneze ca o garantie a unui viitor trainic impreuna.

In viata voastra vor aparea in mod constant tentatii, temeri si incercari insa echipa voastra va castiga fiecare meci, atat acasa cat si in deplasare! Unele cupluri se despart dupa o incercare grea. Tu fii printre cele care se tin bine pe picioare si ridica privirea ca sa vada mai departe, alaturi de partenerul ei.

6. Prietenii si familia

Nu de putine ori, chiar cupluri aflate in pragul divortului au fost salvate datorita sprijinului si sfaturilor venite din partea familiei si prietenilor. Familia poate fi cuibul in care te ascunzi de furtuna, iar prietenii pot fi niste frati, daca sunt prieteni adevarati.

Un grup comun de prieteni te va ajuta sa iti consolidezi relatia cu partenerul, nu doar datorita aprecierilor pe care le veti primi ci si pentru ca participati la activitati comune si relaxante. In plus, prietenii, putini dar buni, vor fi mereu langa voi si va vor intelege altfel decat 2 tabere diferite (prietenii tai si prietenii lui).

Familia, locul tau de refugiu, este spatiul cel mai indicat pentru sfaturi pertinente. Iar daca voi aveti parte de sprijinul si dragostea familiilor, atunci veti trece mult mai usor peste probleme. In acest sens, mult discutata buna relatie cu socrii este esentiala.

7. Sprijinul reciproc

Iubirea inseamna sprijin, inseamna sa fii alaturi de partener in momentele grele. Dar multi dintre noi uita ceva: sprijinul nu inseamna doar sa pui mana pe telefon si sa il intrebi ce face, sa ii spui ca iti pare rau dupa ce a fost concediat, a lovit masina sau i-a murit cineva drag.

Sprijinul adevarat inseamna sa reusesti sa patrunzi in sufletul partenerului si sa fii exact acea piesa din puzzle de care are nevoie ca sa se vindece.

Fii alaturi de el, fizic si psihic si fa din asta si una dintre asteptarile tale de la el! Daca functionati ca un nod bine strans, atunci veti reusi sa eliminati orice presiune care poate fi aruncata pe umerii vostri!

 

8. Petrecerea timpului liber impreuna

Impartiti aceleasi interese si profitati de timpul liber pentru activitati impreuna! Mergeti la film sau la shopping, faceti o escapada de cateva zile intr-un loc uitat de lume, practicati un sport sau iesiti cu prietenii!

Puteti face orice impreuna si te asigur ca veti simti cum relatia voastra infloreste! Odata ce observi cat de bine te impaci cu partenerul tau atunci cand luati chiar si cele mai mici decizii, iti vei da seama inca o data ca este jumatatea ta!

Si nu uita! Radeti si zambiti! Organismul va secreta endorfina (hormonul fericirii) si oxitocina (unul dintre hormonii dragostei , pentru ca tu si partenerul tau sa uitati de migrene si probleme macar pentru cateva ore!

9. Libertatea individualaDin cand in cand, rezerva-ti cateva ore doar pentru tine si incurajeaza-l pe partener sa faca acelasi lucru, mai ales in momentele tensionate. Astfel, va puteti pune in ordine gandurile si veti putea discuta linistiti, evitand momente de reprosuri bazate pe primul impuls.

Mai mult decat atat, libertatea individuala presupune si o iesire a ta cu fetele in timp ce el este la meci cu baietii. La sfarsitul celor cateva ore petrecute separat, vei descoperi placerea sa te cuibaresti in bratele iubitului, spunandu-i cat de mult i-ai simtit lipsa.

Atunci cand in viata voastra apare si un copil, libertatea individuala ar putea insemna si libertatea cuplului, fata de viata de zi cu zi. In acest caz, este bine sa va faceti timp doar pentru voi doi, departe de cel mic, departe de serviciu, facturi si casa. Doar asa veti putea mentine vie flacara pasiunii!

10. Certurile inteligente

Personal, cred ca certurile sunt “sarea din bucate” intr-un cuplu. Doi oameni care nu se cearta nu neaparat se si iubesc, la fel cum doi oameni care se cearta nu neaparat se si urasc.

Atat timp cat certurile nu sunt dese si se termina la fel de repede cum au inceput, totul este in regula. Sunt de bun augur, pentru ca va ajuta sa eliminati frustrarile si energia negativa.

Nu frecventa sau durata certurilor este reala problema, ci faptul ca multe cupluri esueaza incercand sa administreze astfel de momente tensionate.

In acest sens, important este sa fii calma, sa nu te lasi distrasa de alte aspecte si sa nu uiti ca partenerul are anumite asteptari, asa cum si tu ai de la el. La fel de important este sa va respectati reciproc ideile si solutiile.

 

Stiai ca…

… 6 din 10 adulti nu sunt multumiti de viata lor de cuplu si 4 din 10 s-au gandit cel putin o data la despartire?

… principalele motive ale nemultumirii in cuplu sunt: viata sexuala care lasa de dorit, lipsa afectiunii, lipsa spontaneitatii si lipsa sprijinului reciproc?

… 1 din 10 persoane angajate intr-o relatie sustine ca si-a pierdut increderea in jumatatea sa?

… in Romania, incepand cu anul 2009 cuplurile se despart pentru ca au probleme financiare, unul dintre parteneri nu are un loc de munca sau pleaca sa lucreze in strainatate?

… totusi exista si vesti bune? 4 din 10 persoane se simt inca atrase de jumatatea lor, in timp ce 6 din 10 persoane apreciaza simtul umorului si personalitatea celor de langa ele.

SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here