La finalul celui de-al doilea episod al incendiarului show Burlacul, Vladimir le-a pregatit pretendentelor sale o ceremonie a trandafirului mai atipica. Cristina Retzler a fost testata de Vladimir si si-a primit trandafirul mai tarziu. Pentru ca a speriat-o atat de tare, Burlacul i-a oferit tinerei, pentru prima oara in show, ocazia sa organizeze chiar ea o intalnire privata. Peste 700.000 de telespectatori din mediul urban au urmarit aseara discutia celor doi, din timpul intalnirii.
Viata alaturi de Vladimir este mereu trepidanta si niciodata nu stii ce va urma, au declarat pretendentele Burlacului, imediat ce au avut ocazia sa il cunoasca putin. Astfel, cand au fost invitate sa se pregateasca pentru un cocktail, fetele au pornit degraba catre misterioasa locatie, fara a pune prea multe intrebari.
Intampinate de Catalin si Vladimir, frumoasele concurente au aflat ca vor lua masa impreuna, iar surpriza zilei este tocmai faptul ca Burlacul a gatit special pentru ele. In fapt insa, pentru a evita momentul eliminarii, extrem de incarcat emotional, Vladimir o organizat o altfel de ceremonie a trandafirului.
Sub bolurile platourilor elegante, frumoasele pretendente au avut ocazia sa descopere ca se afla de fapt cate un trandafir rosu, semn ca vor ramane pe mai departe alaturi de printul visurilor lor. Cristina Retzler insa, concurenta de 24 de ani din Sibiu, a fost singura care nu a primit trandafir. Asta doar pentru ca misteriosul Burlac a vrut sa o testeze pentru a vedea cum reactioneaza in situatii tensionate.
Se pare ca tanara a trecut testul cu brio, pentru ca Vladimir i-a oferit si ei trandafirul, ba mai mult, i-a oferit ocazia sa organizeze ea o intalnire privata. Cristina nu a stat nicio clipa pe ganduri, mai ales ca inca de la intrarea in competitie a declarat ca viseaza la un masaj senzual de cuplu alaturi de frumosul Burlac. „Mi-au trecut fel si fel de idei prin cap, cum ca deja totul a luat sfarsit si nici macar eu nu intelegeam de ce. Speram si credeam ca o sa merg mult mai departe. Oricum nu aveam nimic de reprosat” a declarat entuziasmata Cristina.
Iti place cum se imbraca Burlacul ? Click AICI pentru a vedea
de unde le poti cumpara si tu!
Peste 700.000 de telespectatori din mediul urban au urmarit aseara discutia celor doi din timpul intalnirii private, despre care cei doi nu au avut decat cuvinte de lauda. Tanara s-a declarat mai mult decat incantata de aceasta intalnire: „ Pe zi ce trece Vladimir mi se pare tot mai interesant. Descopar la el lucruri care chiar ma bucura; e un om cu capul pe umeri, care nu te critica dupa trecutul tau, ci are rabdare sa cunoasca prezentul si chiar viitorul!”
Telespectatorii Antena 1 vor putea urmari cele mai tari momente si cele mai noi informatii accesand pagina oficiala a emisiunii burlacul.a1.ro sau pagina de Facebook, facebook.com/burlacul.
De mai bine de 18 ani, Antena 1 este unul dintre cei mai importanti competitori pe piata media din Romania, statut castigat prin respectul pentru telespectatorii pe care i-a tinut mereu aproape. Cu o echipa de oameni deosebiti in spatele camerelor, cu vedete indragite si formate de succes, Antena 1 isi mentine pozitia de lider in programe de divertisment, dand viata spectacolului si oferind inspiratie pentru milioane de telespectatori. Antena 1 face parte din cel mai important grup de media romanesc, dezvoltat organic din resurse proprii, pentru care performanta ramane o valoare constanta.