Nicole Kidman a fost chestionată de FBI în legătură cu cazul în care este implicat un detectiv privat de la Hollywood, Anthony Pellicano, acuzat că ar fi ascultat ilegal telefoanele mai multor vedete, transmite site-ul imdb.com.

În biroul detectivului a fost găsită înregistrarea unei conversaţii telefonice dintre actriţă şi fostul ei soţ, Tom Cruise, potrivit site-ului PageSix.com. Înregistrarea se pare că a fost făcută la puţin timp după ce cuplul de aur al Hollywoodului a anunţat că se desparte, în 2001. În timpul divorţului, Cruise l-ar fi angajat pe avocatul specialist în divorţuri, Dennis Wasser, care se folosea adesea de serviciile oferite de Pellicano.

Kidman a fost reprezentată de avocatul Bill Beslow, care s-a consultat cu detectivul privat Richie Di Sabatino. Di Sabatino s-a declarat surprins când a auzit că Nicole ar fi fost înregistrată. “I-am instalat un dispozitiv de criptare la toate telefoanele ca să nu fie spionată. Am încercat să fim cu un pas înainte. Ceea ce au auzit cei de la FBI trebuie să fi fost o înregistrare de pe telefonul lui Tom. Pellicano obişnuia să îşi asculte proprii clienţi.

Kidman şi Cruise s-au despărţit în linişte şi relativ repede şi a ieşit un singur scandal, în National Enquirer, ziarul preferat de Pellicano”, a declarat detectivul. Pellicano a pledat nevinovat, luna trecută, în faţa acuzaţiilor de intercepţie ilegală de telefoane, extorcare şi alte infracţiuni. Pe lângă Kidman şi Cruise, Pellicano a mai fost acuzat că a ascultat telefoanele lui Sylvester Stallone, Keith Carradine şi Aaron Russo.

SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.