Noul Cod Rutier, care va intra în vigoare în septembrie, precizează clar situaţiile în care permisele de conducere vor fi reţinute, pe loc, pe o perioadă de 30, 60 sau 90 de zile. În momentul de faţă, în majoritatea cazurilor, se acordă din start o perioadă de suspendare de 90 de zile. După noua lege, şoferii pot rămâne fără permis şi atunci când acumulează 15 puncte de amendă. În această situaţie, va fi trimisă o înştiinţare prin poştă.
Adevărul vă prezintă situaţiile în care se poate reţine permisul:

Suspendare pentru 30 de zile:
* depăşirea coloanei de autovehicule oprite la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile de nivel cu calea ferată
* neacordarea priorităţii de trecere a pietonilor aflaţi în traversare regulamentară, pe sensul de deplasare al autovehiculului
* nerespectarea culorii roşii a semaforului
* depăşire neregulamentară
* nerespectarea indicaţiilor agentului de circulaţie
* neprezentarea imediată la poliţie după producerea unui accident uşor

Suspendare pentru 60 de zile:
* nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea pe culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident soldat cu pagube materiale
* nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public
* nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea unei coloane oficiale
* circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire

Suspendare pentru 90 de zile:
* conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice
* conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare sau direcţie
* neoprirea la trecerea de nivel cu calea ferată când barierele sunt coborâte sau în curs de coborâre
* depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv

SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.