victoria

  • Dragostea e când iubeşti pe cineva şi te duci în oraş şi mănânci chipsuri…
  • Eu iubesc trei fete: Nastea, Nicoleta şi Andreea…
  • Dragostea arată bine…

Astfel au definit sentimentul dragostei micuţii de la Grădiniţa „Grădina Secretă” din Chişinău. Iar fetiţele de aici ne-au mărturisit că iubesc câte doi băieţei şi când vor creşte mari se vor căsători şi vor face nuntă… în Grecia şi în Italia.

“Chiar dacă noi, maturii, credem că dragostea este un sentiment caracteristic doar adulţilor, copiii ştiu să iubească foarte sincer, generos şi intens. Copiii sunt cei care comunică cel mai mult prin emoţii, le simt şi le trăiesc la cote ridicate. În jurul vârstei de 3 ani, copilul află lucruri noi despre propria fiinţă, iar diferenţele sexuale sesizate contribuie la atitudini afective faţă de semenii lor.

Părinţii sunt cei ce demonstrează şi dăruiesc dragoste copiilor. Astfel, un micuţ crescut într-un mediu plin de afecţiune va şti să iubească şi să se facă iubit. Văzând manifestări ale dragostei la părinţii lui, copilul va fi capabil să dăruiască afecţiune, tandreţe, gingăşie, empatie şi respect, chiar de la vârste fragede.

Copiii îşi manifestă sentimentul dragostei original, creativ, complex şi inedit. Este minunat şi surprinzător să observăm cum un băieţel de 3 ani, îndrăgostindu-se de o fetiţă de vârsta sa, se transformă în „îngeraş”: vrea să stea în preajma ei, să-i dăruiască dulciuri, să o ţină de mână şi să o caute cu privirea când aceasta dispare din vizorul lui şi să nu reziste tentaţiei de a-i ieşi în întâmpinare şi a o cuprinde, precum şi să manifeste jenă şi obraji îmbujoraţi, să sufere de gelozie când un alt băieţel o curtează.

Devin îndrăgiţi de partenerii de sex opus acei copii care ştiu să zâmbească frecvent, sunt sociabili, drăguţi în gesturi, generoşi, descurcăreţi, deştepţi, afectuoşi, toleranţi şi empatici.” a declarat Lucia Maxim, psiholog, Grădiniţa „Grădina Secretă” pentru siteul Timpul.md.

  • Letiţia
    Îl iubesc pe Bogdan şi doar pe el. Bogdan este un copil de cinci ani. L-am cunoscut la o grădiniţă. Eu simt multă dragoste din partea lui, dar nu am fluturaşi în stomac.
  • Tristan
    Dragostea e atunci când săruţi pe cineva. Eu o iubesc pe Leti. Ea ştie că o iubesc. Dragostea este frumoasă şi are culoarea roşie.
  • Ianis
    Eu îi iubesc pe mămica şi pe tăticul. Le-am spus că-i iubesc. Dragostea arată bine. E verde. Nu ştiu de ce, dar e verde.
  • Anastasia
    Dragostea este atunci când mănânc o ciocolată mare şi bună. Eu îl iubesc pe fratele meu cel mai mic, Grigoraş. Dragostea este mare şi cuminte. Atunci când iubesc simt că inima bate.
  • Nastea
    Dragostea este atunci când îl iubeşti pe cineva. Eu îl iubesc pe Ştefan Busuioc, băiatul care a plecat în grupă. Când el este lângă mine sau dansează cu mine, eu simt că el va fi toată viaţa lângă mine. Eu încă nu i-am spus că-l iubesc.
  • Nicoleta
    Dragostea este mare. Eu simt dragostea când mă apropii de mama. Atunci simt toată iubirea din viaţa noastră. Sunt îndrăgostită de un băiat pe care îl cheamă Vladimir şi de unul care se numeşte Alex. Îi iubesc pe ambii. Nu ştiu pe care să-l aleg, pentru că ambii sunt frumoşi. Alex este deja la şcoală. Ei s-au emoţionat când au aflat că-i iubesc.
  • Andreea
    Cel mai mult o iubesc pe mama mea. Pe mama mea o cheamă Sveta. Când mă apropii de ea, o îmbrăţişez şi dorm împreună cu ea.
  • Laura
    Mie îmi place dragostea când sunt lângă părinţii mei. Când îi văd, simt că ei mă iubesc. Ei îmi arată că mă iubesc din suflet. Îl iubesc şi pe David, care îmi spune foarte multe lucruri şi este prieten bun cu mine.
  • Iana
    Îi iubesc tare pe mama şi pe tata. Când sunt lângă ei, simt o iubire aşa de mare. Îl iubesc şi pe un băiat pe care îl cheamă Ionuţ şi care are şapte ani. Mama mea este prietenă cu mama lui Ionuţ.
  • Andrei
    Noi ne iubim pentru că suntem verişori. Eu iubesc trei fete: Nastea, Nicoleta şi Andreea.
  • Vladimir
    Dragostea este atunci când te iubeşti şi îţi asculţi ideile.
  • Victor
    Dragostea înseamnă să te iubeşti şi să te adori. Tatăl meu îi aduce mamei flori şi-i voi aduce şi eu.
  • Victoria
    Pentru mine dragostea este atunci când eu îi iubesc pe mami, pe tati şi pe fratele meu. Eu am fost îndrăgostită de nişte prieteni de-ai mei. Îl cheamă Bogdan şi încă un Bogdan. S-au îndrăgostit amândoi odată de mine. Mă joc cu ei, ne distrăm şi spunem glume. Simt că o să mă căsătoresc cu ei. Voi face nuntă în Italia şi în Grecia. Ei mă fac să râd când sunt tristă.
  • Simona
    Mama mea se apropie de mine şi pe urmă îmi aduce biscuiţi în pat. Dragostea e dulce. Eu îl iubesc pe Costel şi-i aduc bomboane. Dar Nichita e rău şi îmi fură bomboanele. Nichita o iubeşte pe Sofia.
  • Ştefan
    Dragostea e când iubeşti pe cineva şi te duci în oraş şi mănânci chipsuri. Eu o iubesc pe Maşa şi mă duc în oraş cu dânsa. De ziua ei, i-am dăruit o brăţară.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.