HomeRelatii & SexSex pe intuneric sau pe lumina?

Sex pe intuneric sau pe lumina?

Atunci cand vine vorba despre propriul corp, trebuie sa ai libertatea de a spune ceea ce iti place si ce nu, sa impui limite si sa impartasesti dorinte. Multe femei sunt de parere ca sexul pe intuneric nu are nicio legatura cu parerea despre propriul aspect fizic, ci mai degraba cu romantismul si curajul de a experimenta.

Oare lucrurile stau chiar asa? O cercetare amanuntita a dilemei “sex pe intuneric sau pe lumina” arata faptul ca sexul pe intuneric tine mai degraba de complexele persoanelor implicate decat de romantism, iar sexul pe lumina este cu mult mai benefic pentru viata sexuala a cuplului!

 

PRO Sexului pe intuneric

Multe femei sunt de parere ca o partida de sex ca la carte este garantata mai mult de romantismul intunericului decat de lumina care iti poate bate in ochi sau poate defavoriza anumite parti ale corpului. Sau, poate ca unele dintre voi chiar nu suportati sa vedeti fata partenerului schimonosindu-se de parca ar trece prin chinuri, cand voi de fapt va asteptati la o expresie a placerii pure.

In plus, momentele de bezna totala pot activa chiar si cele mai « nastrusnice » fantezii, pe care daca le-ai pune in aplicare la lumina, te-ar face sa te simti putin stanjenita.

Poate esti chiar una dintre femeile carora « le este frica » de lumina atunci cand fac dragoste, de teama ca partenerul le vede cu adevarat, centimetru cu centimetru si asta ar putea sa ii determine sa nu le mai placa atat de mult. Ei bine, afla ca partenerul este chiar mai excitat daca i te descoperi toata si il lasi sa exploreze! Partea negativa este doar in mintea ta!

Si inca ceva! In timpul unei partide de sex, partenerul tau este total implicat in a-ti oferi si a-si oferi placere! Starea de excitatie pe care o simte si implicarea de care da dovada chiar “nu il ajuta” in a observa minutios vreun defect fizic al tau, real sau pe care doar ti-l imaginezi.

Pana la urma, gandeste-te chiar la tine! In timp ce faci dragoste, asupra a ce te concentrezi? Stai cu ochii pe defectele iubitului sau mai degraba incerci sa faci din acel moment unul cat mai reusit ?

PRO Sexului pe lumina

Fie ca este practicat seara – cu lumina aprinsa, lumini difuze, lumanari, sau dimineata, sexul pe lumina are parte de destul de multe partizane! Si bravo lor!

Ce cred femeile care practica sexul mai mult pe lumina? Ca stingand lumina, sting si o parte din frumusetea descoperirii reciproce. Cum altfel sa cunosti corpul celui de langa tine, daca nu prin atingere, dezmierdare…

Iar daca vrei sa fii romantica, poti apela la luminile difuze: indeajuns de multa lumina incat sa te poti vedea dar nu indeajuns de multa incat sa te orbeasca sau sa te faca sa crezi ca te afli in vreun loc public, in miezul zilei. Cu siguranta luminile difuze ofera o nota de caldura, mister si complicitate.

Si totusi, de ce atat de multe femei prefera sexul pe intuneric?

Ei bine, nu neaparat pentru ca vor ca viata lor sexuala sa abunde de romantism, ci mai ales pentru ca se simt nesigure, complexate sau din pacate, asa s-au obisnuit.
Este lesne de inteles ca nesiguranta si complexele nu trebuie sa isi faca loc intr-o relatie de cuplu deschisa, distractiva si relaxanta. Asadar, daca esti una dintre femeile care prefera sexul pe intuneric, ar trebui sa reflectezi asupra rolului excitant pe care il poate avea lumina in viata ta de cuplu.
 

5 sfaturi pentru a scapa de inhibitii in dormitor

Descopera si tu placerea sexului pe lumina! Ai la dispozitie 5 sfaturi care cu siguranta te vor ajuta sa uiti de negativismul pe care l-ai creat singura. Esti a lui si te doreste, asa ca ce rost are sa te gandesti la fleacuri?
1. Uita de complexe!

Exista 2 situatii: fie ai niste nemultumiri fondate legate de aspectul tau fizic ( celulita, vergeturi, sani mici, etc.), fie totul este in mintea ta si chiar nu ai un motiv real de ingrijorare. Chiar daca ai cu adevarat mici defecte fizice, trebuie sa inveti sa te respecti si sa te iubesti asa cum esti, altfel nici cel de langa tine nu o va face. Repetandu-i ca nu suporti lumina sau ca nu vrei sa te dezbraci complet pentru ca… va ajunge si el sa creada la fel ca tine, cu toate ca pana in acel moment nu credea astfel.

Nu te concentra pe mici lipsuri, ci mai degraba pe atuuri, pe care cu siguranta le detii! Nici prin gand sa nu-ti treaca sa te compari cu modelele de prin reviste, ale caror forme sunt retusate cu programe speciale. Esti frumoasa in felul tau, iar partenerul are cu siguranta zecile lui de motive pentru care te-a ales pe tine din miile de femei.

Si pana la urma, daca defectele tale sunt cu adevarat deranjante, apeleaza la solutii eficiente: alimentatie sanatoasa, sport, masaj, tratamente corporale…

Afla ca un barbat care isi iubeste partenera cu adevarat si o doreste, nu are ochi pentru micile ei defecte, ci pentru felul in care il face sa se simta!

2. Fa rost de lumina potrivita!

Poti acoperi becul unei lampi cu un obiect special confectionat din material rezistent la caldura. Astfel, lumina va trece foarte putin prin acel obiect, iar camera va fi invaluita de o lumina slaba, placuta.

In functie de culoarea obiectului care acopera becul, camera va fi si ea usor colorata.

Cum poti avea parte de lumina difuza? Cu ajutorul unui intrerupator pentru lumina care poate fi reglat la intensitate minima sau cu o lampa mica pe care sa o pozitionezi in spatele draperiei.

De asemenea, poti indrepta lampa doar catre un anumit punct din camera, astfel ca restul camerei, inclusiv voi, sa ramaneti intr-un intuneric placut, intim.

Atentie, insa! Nu alege lumina fluorescenta! Majoritatea becurilor fluorescente contin mercur, un element toxic pe care cu siguranta nu ti-l doresti in dormitor! In plus, chiar daca pe moment nu iti dai seama, lumina fluorescenta oboseste ochii si provoaca migrene.

Iata ca ai aflat si cum veti avea indeajuns de multa lumina incat sa pastrati fanteziile si romantismul si sa nu va impiedicati prin camera de diversele obiecte cu care va place sa va inconjurati atunci cand faceti dragoste: scaun, masa, pat, vibrator, cutii cu ciocolata si spray-uri cu frisca. Si lista poate continua…

3. Uita de experientele din trecut!

Intr-adevar, experientele sexuale din trecut pot afecta perceptia curenta asupra sexului. Dar chiar tu esti de vina? Chiar esti indreptatita sa te simti asa? De multe ori, este vorba doar despre o nepotrivire a celor 2 parteneri. Tu esti buna si potrivita, insa nu pentru cel cu care ai fost inainte, ci pentru un altul, poate chiar cel cu care esti acum, asa ca merita tot efortul tau!

Este chiar de asteptat sa te simti nesigura, novice sau sa ai o reticenta fata de sex, daca fostului partener i-a placut sa faca pe seful in viata de zi cu zi, dar mai ales in pat. Nu toti barbatii sunt la fel, iar fericirea si implinirea tin de puterea ta de a trece peste si de a-ti urmari interesul: o viata de cuplu reusita!

Ceea ce pentru tine este firesc, poate pentru cel cu care ai fost inainte nu este, dar asta nu inseamna nici pe departe ca nu poti fi iubita perfecta pentru altcineva. Asa ca, nu lasa amintirile neplacute sa iti afecteze prezentul!

Daca totusi ti-e teama ca nu te vei ridica la asteptarile partenerului actual, cu toate ca (fie vorba intre noi) nu ai de unde sa stii exact care sunt acelea, vorbeste cu el deschis! Spune-i ca nu esti deocamdata obisnuita cu el in momentele intime si ca ar fi mai bine daca ti-ar indica, intr-un fel sau altul, ceea ce ii place, incat sa ii poti oferi placere maxima.

 

4. Apeleaza cu incredere la lumanari si petale de trandafir!

O metoda speciala, fina si romantica de a lumina usor camera este decorarea ei cu cateva lumanari sau nu doar cateva, ci cate va plac. Sau poti pune o lumanare mica intr-un bol de aromoterapie si impusti 2 iepuri dintr-o lovitura: putina lumina si desfatare a simturilor… mai ales olfactive! In baie potipune petale de trandafir in apa si lumanari pe marginea cazii.

In plus, lumina care palpaie incet si jocurile de lumina de pe perete vor crea o atmosfera calda si relaxanta.

5. Ai grija ce iti doresti…

… caci s-ar putea sa se intample! Sau… de ce ti-e frica, de aia nu scapi!

Exact asa ti s-ar putea intampla daca imaginatia si pesimismul sunt mai puternice in cazul tau, decat realitatea! Daca iti spui in repetate randuri ca nu o sa reusesti, ca o sa te poticnesti, ca nu o sa fi buna, cu siguranta asa vei face, pentru ca esti prea convinsa ca ceea ce spui este realitatea!

Nervozitatea si timiditatea sunt nefondate inaintea unui seri romantice, mai ales daca ai o relatie de ceva timp cu partenerul tau. Vorbeste cu el si spune-i ca ai anumite temeri, iar el cu siguranta te va linisti si te va ajuta sa nu te mai simti stanjenita. Pe de alta parte, daca pare mai degraba incurcat si usor enervat de ceea ce ii spui, atunci inseamna ca nu este o idee grozava sa imparti patul cu el!

Concluzia?

Mai presus de toate, sexul tine de preferintele fiecareia dintre voi. Anumite cupluri adora sa faca dragoste cand camera este putin sau total luminata, in timp ce altele cred ca este mult mai romantic si mai excitant atunci cand lumina este stinsa. Niciuna dintre optiuni nu este gresita.

Din moment ce actul sexual este ceva extrem de personal, nimeni nu are dreptul sa spuna exact cum trebuie sa stea lucrurile.

Tu ce parere ai? Cum preferi sa faci sex pe intuneric sau pe lumina?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Must Read