Prima data cand am crezut ca m-am indragostit, defapt nu eram indragostita deloc.

Mintile noastre ne joaca feste daca vrem ceva foarte tare. Mintea ii poate spune corpului ca nu ii este foame. Dar, mintea ne va spune si ca suntem indragostiti. Eu, incercam sa gasesc pe cineva care sa ma faca sa ma simt intreaga din nou. Pentru mult timp, mi-am tot bandajat ranile si am folosit metode sa ingrijesc ranile dar nu sa le vindec. Asa ca, mi-am gasit alinarea in cine era cel mai aproape.

Trebuie sa recunosc ca avea o personalitate puternica, iar zambetul lui chiar imi facea inima sa bata mai tare. Pentru mine, el era tot. M-am innecat intr-o relatie crezand ca am gasit ce cautam.  Dar, dragostea neimpartasita este cea mai groaznica experienta. Totusi, semnalele care le trimitea, nu erau a unui om caruia nu-i pasa sau cel putin asa credeam, si m-am plafonat in continuare intr-o asa numita relatie, probabil existenta doar in mintea mea.

Acum am realizat: dragostea nu trebuie sa fie asa. Nu trebuie unul sa iubeasca, iar celalalt nu si desi cateodata sustinem ca avem destula dragoste pentru amandoi asta e doar amagirea unui om speriat de singuratate. Nu trebuie sa fim saxul de box a nimanui, nu trebuie sa atarne totul de un fir de ata. Nu trebuie  tot timpul sa te gandesti daca ai facut bine sau ai gresit, trebuie sa ai siguranta ca indiferent de situatie, el va vedea binele.

Poate nu e prea tarziu sa schimbam lucrurile in vietile noastre, dar schimba-le cu o alta persoana. Ai incercat tot ce se putea..Vei vedea asta mai tarziu!