HomeDIVERSEZeci de mii de lire sterline investite in reclama pentru reluarea adoptiilor...

Zeci de mii de lire sterline investite in reclama pentru reluarea adoptiilor internationale

Pagina 5 a ziarului Financial Times de luni, 12 iunie, cuprinde un advertorial al carui mesaj este redeschiderea adoptiilor internationale din Romania. Sub titlul “Criza ascunsa a sistemului de ingrijire a copilului in Romania”, 33 de organizatii au platit zeci de mii de lire sterline pentru reluarea adoptiilor.

“Votul final privind data aderarii Romaniei la UE este asteptat in septembrie”, se arata in advertorial. “Noi, cele 33 de organizatii non-guvernamentale semnatare, lucram cu copiii din institutiile din Romania.

Sprijinim admiterea Romaniei, dar cetatenii Uniunii Europene trebuie sa fie constienti de criza acuta din sistemul de ingrijire a copilului din Romania – un sistem pe care oficialii UE il prezinta in mod eronat ca un “model”.

Multi oficiali romani continua sa nu respecte Conventia Natiunilor Unite asupra Drepturilor Copilului, Conventia de la Haga pentru Protectia Copilului, Conventia Europeana a Drepturilor Omului si raportul Parlamentului European din decembrie 2005.

Majoritatea cetatenilor UE si a parlamentarilor europeni nu cunosc adevarul. Oficialilor UE si celebritatilor li se prezinta o “noua si imbunatatita” situatie a facilitatilor pentru copii pe deplin nereprezentativa pentru Romania reala.

Mii de copii abandonati traiesc in conditii ingrozitoare. In mod tragic, sunt multe solutii “no cost” care ar putea stopa suferinta, solutii care ar putea fi implementate astazi, dar nu sunt.

Sunt de asemenea si cateva schimbari pozitive. Am luat cunostiinta de actele curajoase si caritabile ale multor doctori romani, ale politiei, oficialilor guvernamentali, angajatilor sociali care se chinuie sa imbunatateasca traiul acestor copii. Oricum, aceste eforturi admirabile, n-ar trebui sa serveasca ca scuza pentru a permite ca suferinta atat de multor copii sa continue.”

Lista celor 33 de organizatii semnatare ale advertorialului din Financial Times

  • Amici dei Bambini
  • Blythswood Banat
  • Bridge of Cristian Relief
  • Cry in the Dark din Marea Britanie
  • Everyone’s Child Romania
  • FARA Foundation
  • Foundation for the Relief of Disabled Orphans
  • Fundatia Casa Sperantei
  • Fundatia Casa Mea
  • Fundatia Forget me-not
  • Fundatia in Brate
  • Fundatia Speranta Familiei
  • Link Romania
  • Livada Orphan Care
  • O Noua Viata
  • Prietenii Copiilor
  • Primavara Copiilor
  • Reach Romania Lancashire
  • Relief Fund for Romania
  • Romanafectus
  • Romanian Aid Distribution
  • Romanian Orphan Support Effort
  • Romanian Relief
  • Save Eastern Europe’s Kids
  • Spungeon’s Child Care
  • Ungureni Trust
  • Viata Noua pentru Copii
  • Anonymous Charity A
  • Anonymous Charity B
  • Anonymous Charity C
  • Anonymous Charity D
  • Anonymous Charity E
  • Anonymous Charity F

“Problemele” identificate de cele 33 de organizatii neguvernamentale ar fi urmatoarele: Romania, un guantanamobay al copiilor abandonati, slabiciunile legilor pentru protectia copiilor, nereusita de a strange fonduri pentru institutiile de ingrijire a copiilor, nerespectarea drepturilor copilului si situatia adolescentilor de pe strazi.

Emma Nicholson: Unele dintre organizatiile semnatare au interese financiare in reluarea adoptiilor

Imediat dupa aparitia acestei reclame, baroneasa Emma Nicholson si Bogdan Panait, secretar de stat la Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, au adresat scrisori ziarului Financial Times pentru a dezminti informatiile aparute in aceasta reclama.

Emma Nicholson a subliniat ca scopul clar al acestui material este reintroducerea adoptiilor internationale in Romania si a fost platit de catre cele 33 de organizatii neguvernamentale pentru ca acestea au interese puternice financiare in reluarea afacerii extrem de profitabile pe care o reprezinta adoptiile.

“Romania a interzis adoptiile internationale in 2001 deoarece acestea duceau la traficul de copii: parintii adoptivi erau ademeniti de agentii de adoptie fara scrupule. Copiii erau selectati pe baza unei fotografii sau o unei prezentari video si astfel se ocoleau serviciile sociale.

Interzicerea adoptiilor a fost un act curajos si guvernele care s-au succedat au reformat sistemul copiilor institutionalizati, numarul acestora reducandu-se in ultimii ani. Reintroducerea adoptiilor internationale acum ar fi o nebunie”, spune Emma Nicholson.

Reprezentantul Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, Bogdan Panait, este de parere ca situatia copiilor institutionalizati nu poate fi rezolvata prin adoptiile internationale si sustine ca aceste adoptii au avut un efect corupt in viata publica din Romania. Panait se arata surprins ca niste organizatii mici isi pot permite sa plateasca o pagina intreaga in Financial Times.

Pretul unei insertii publicitare “display”, alb negru in prestigiosul Financial Times in prima sectiune a ziarului (unde a fost publicat acest advertorial) este de 65.200 de lire la o singura aparitie in Europa continentala si Marea Britanie.

Reprezentanta Amicii dei Bambini in Romania si directoarea executiva a Fundatiei Prietenii Copiilor, Sandra Muzzi ne-a declarat ca Amicii dei Bambini lucreaza cu adoptiile internationale din 1986 si scopul acestui advertorial il constituie reluarea adoptiilor in Romania.

“Lucram in peste 25 de tari, cu juristi, guverne, persoane din toate domeniile si nu am avut nici o problema. Asociatia Amicii dei Bambini este nascuta dintr-un grup de parinti adoptivi. Trebuie sa fie facuta o diferenta intre organizatiile neguvernamentale care lucreaza respectand Conventia de la Haga, si o agentie de adoptii sau jurist care face adoptii.

Dupa mine, doamna Nicholson nu are drept sa spuna nimic pentru ca Romania nu este legata acum de comunitatea europeana. Vreau sa o intreb pe doamna Nicholson unde sunt banii pe care i-a facut cu copii din Irak. Asta se intreaba ziaristii din Marea Britanie, nu numai eu ma intreb.

Sunt in favoarea redeschiderii adoptiilor internationale numai pentru copiii cu varsta pana la 5 ani pentru ca aici, in Romania, nimeni nu preia copii de etnie rroma si nici cei care sunt mai maricei 5-10 ani”, a spus Muzzi.

Pozitia observatorilor romani
Observatorii romani la Parlamentul European afirma, intr-o scrisoare remisa presei, ca insuficienta cunoastere a situatiei protectiei copilului face ca acest domeniu sa fie tinta unor actiuni in legislativul de la Strassbourg si articole in presa internationala care aduc prejudicii imaginii Romaniei.

Doi europarlamentari au facut marti o serie de declaratii la Strasbourg pentru a sustine reluarea adoptiilor internationale din Romania.

EurActiv.ro, Magda Barascu, 15 iun 2006

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Must Read