HomeDIVERSEO chinezoaica, cea mai bogata femeie din lume

O chinezoaica, cea mai bogata femeie din lume

Potrivit revistei “Hurun Report”, care intocmeste anual lista celor mai instarite persoane din China, primul loc in top este ocupat anul acesta de o femeie – Zhang Yin, in varsta de 49 de ani, fondatoarea companiei “Nine Dragons Paper”, care se ocupa de reciclarea hartiei, aducand maculatura tocmai din Statele Unite.

Cu averea fabuloasa de 3,4 miliarde de dolari, ea ocupa si primul loc in topul celor mai bogate femei din lume care au facut singure avere, clasament din care sunt excluse capetele incoronate sau mostenitoarele unor mari oameni de afaceri.

Chinezoaica le surclaseaza pe scriitoarea J.K. Rowling, cea care l-a inventat pe Harry Potter si pe Oprah Winfrey, celebra vedeta de televiziune din SUA.

Zhang Yin a facut un salt spectaculos in clasament, avand in vedere ca anul trecut ocupa locul 36, cu o suma de 375 de milioane de dolari in cont. In ultimul an insa valoarea actiunilor companiei a crescut de aproape trei ori, dupa listarea la bursa din Hong Kong .

In topul celor mai bogate 500 de persoane din China, realizat de Hurun, se afla 35 de femei, dintre care 15 sunt miliardare in dolari, un numar dublu fata de anul trecut.

“Femeile joaca un rol din ce in ce mai important in China, mai ales cele care au ales sa intre in afaceri”, explica Hung Huang, directoarea executiva a grupului de presa China Interactive Media Group.

Totusi, numarul magnatilor in continua crestere in China reflecta adancirea prapastiei dintre bogati si saraci.
Datele furnizate de Banca Mondiala in 2004 arata ca aproape 200 de milioane de chinezi traiesc cu mai putin de un dolar pe zi.

Sursa: Evz.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Must Read