HomeDIVERSEIn aceasta noapte Romania trece la ora de vara

In aceasta noapte Romania trece la ora de vara

În noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 martie), ceasurile ţărilor din Uniunea Europeană (UE) se vor da înainte cu o oră. Ţările din spaţiul comunitar vor adopta, astfel, aşa-numitul orar de vară, conform directivei europene privind schimbarea orei. Această iniţiativă a început să se generalizeze în 1974, când a avut loc prima criză a petrolului. Atunci, unele ţări au hotărât să-şi dea ceasul înainte pentru a profita de lumina soarelui şi a consuma mai puţin curent electric pentru iluminat. Directiva europeană stipulează data de începere a perioadei în care funcţionează “ora de vară” (ultima duminică din luna martie, în care ceasul se dă înainte cu o oră) şi sfârşitul perioadei (ultima duminică a lunii octombrie, când se dă înapoi cu o oră). Marea Britanie şi Portugalia îşi vor da înainte ceasurile tot cu o oră, dar aceste ţări sunt deja în urmă cu o oră faţă de celelalte state membre ale UE.

· Trecerea la ora de vară nu va modifica mersul trenurilor

Trecerea la ora oficială de vară nu va afecta circulaţia trenurilor care vor respecta mersul trenurilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de iarnă până în noaptea de 25 spre 26 martie ora 3.00, care devine ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulaţie între 3.01 şi 4.00 (ora iarnă), vor circula cu întârziere. Pentru aceste trenuri vor fi luate măsuri suplimentare pentru reducerea în parcurs a acestor întârzieri. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară are loc în aceeaşi zi, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după orarele prestabilite.

www.monitorulsv.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Must Read