HomeDIVERSECupa SIVECO pentru cei mai buni elevi in aplicatii informatice

Cupa SIVECO pentru cei mai buni elevi in aplicatii informatice

Pe 30 ianuarie a fost lansată ediţia a IV-a a Concursului Naţional de Soft Educaţional CUPA SIVECO, concurs dedicat elevilor cu aptitudini, înclinaţii şi interes pentru crearea aplicaţiilor informatice cu caracter educaţional, dar şi profesorilor creatori de mijloace de învăţământ inovatoare. Organizat de SIVECO România, sub patronajul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi în parteneriat cu revista PC Magazine, CUPA SIVECO îşi propune stimularea, recompensarea, dar şi punerea în valoare a potenţialului creativ al tinerilor din învăţământul preuniversitar. ‘Cupa SIVECO este cu siguranţă cea mai puternică competiţie de gen, care s-a bucurat de un succes tot mai mare de la an la an. La ediţia a III-a, am avut peste 500 de paticipanţi şi interesul elevilor şi profesorilor este din ce in ce mai mare, mai ales că cele mai valoroase lucrări pot fi distribuite în toate şcolile din ţară prin includerea în cadrul Programului SEI (Sistem Educaţional Informatizat) . Pentru noi lecţiile pe care ei le propun la CUPA SIVECO sunt cele mai palpabile şi mai valoroase reacţii de răspuns, pentru că practic ne arată CUM şi CE vor să înveţe în sistem de eLearning, ne spun foarte mult despre nevoile lor educaţionale », decalara prof. Radu Jugureanu , eContent Manager în cadrul SIVECO România. Ca şi anul trecut, CUPA SIVECO se adresează echipelor mixte, formate din maxim trei elevi, indiferent de anul de studiu (clasele IX-XII), un profesor de specialitate şi un coordonator ştiinţific care realizează coordonarea din punct de vedere al tehnologiilor informatice utilizate.

‘Faptul că echipele sunt formate din elevi coordonaţi de cadre didactice, stimuleză interacţiunea profesor- elev. Accentul se muta de pe predare şi activitatea profesorului pe elev, pe învăţare şi pe construirea de către elev a cunoaşterii. E un proces foarte interesant de învaţare cooperativă, cu efecte pozitive atât asupra elevilor cât şi asupra profesorilor » spune Radu Jugureanu. Participanţii vor putea opta în acest an pentru lucrări ce abordeza teme din diverse domenii : matematică, fizică, chimie, biologie, filologie şi ştiinţe sociale, istorie, geografie, teme din domeniul tehnologiei sau lucrări ce abordează teme interdisciplinare.

Pană la data de 19 mai se defasoară etapa online a concursului. Concurenţii pot trimite în această etapă pe adresa cupa.siveco@siveco.ro module din lucrările propuse şi vor beneficia de suportul ştiinţific, didactic şi pedagogic al comisiei de jurizare, formată din reprezentanţi SIVECO şi profesori recunoscuţi pentru activitatea lor didactică în domeniul interdisciplinar, desemnaţi de MEdC, pentru fiecare etapă. Comisia de jurizare are in acesta primă etapă un rol de tutore – în sensul că se implică în corectarea strategiilor de realizare gândite de concurenţi, fără a greva punctajul obţinut de aceştia. În etapa finală, care va avea loc în perioada 1-4 iunie 2006, se vor califica minim 15 echipe fiecare cu o singură lucrare. Pentru selecţia celor 15 lucrări ce vor intra în finală se va evalua ultima versiune trimisă până la data de 19 mai 2006.

Mai multe detalii despre concurs si regulament pot fi obţinute vizitând www.portal.edu.ro, http://www.advancedelearning.com/

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Must Read