HomeDIVERSECum si-a facut Gigi Becali averea

Cum si-a facut Gigi Becali averea

“Romania libera” prezinta, in exclusivitate, un document din anul 1997 gasit in arhiva Judecatoriei Buftea din care rezulta intentia institutiilor statului de a grupa suprafete de teren in zona Pipera-Tunari, parcele care aveau sa-i fie date lui George Becali in cadrul celui de-al doilea schimb de terenuri dintre acesta si MApN. Este vorba de avizul numarul 162 din 8 octombrie 1997, prin care secretarul de stat Adrian Dobrescu de la Ministerul Agriculturii a avizat schimbul. MApN a primit 70.000 de metri patrati pe tarlaua nr. 15 Pipera-Tunari, grupand, astfel, cele peste 20 de hectare disparate de terenuriavute in administrare in acea zona.
Documentul este dovada premeditarii viitoarei tranzactii dintre MApN si Becali.
George Becali a inaintat MApN o oferta de schimb abia in vara anului 1998. El a oferit la schimb suprafete de teren din stefanestii de Jos, pe care nu era proprietar.
Le-a cumparat abia dupa ce a avut siguranta ca oficialii din conducerea MApN vor aviza tranzactia.
Terenurile in cauza erau revendicate, iar schimburile erau
interzise de lege. Altfel spus, institutiile statului nu le puteau schimba intre ele pentru ca nu erau proprietarele terenurilor. Nici Ministerul Agriculturii nu avea voie sa avizeze tranzactia.
Fostii proprietari au facut plangeri penale, dar pana la descoperirea acestui document, dosarele au fost inchise pe motiv ca nu exista “intentia” savarsirii vreunei infractiuni.

• George Becali este acuzat ca ar fi vandut terenuri din Pipera, desi stia ca acestea
erau revendicate de catre fostii proprietari. Potrivit legilor, prin schimburile realizate cu MApN – care era doar administratorul terenurilor – Becali nu a devenit proprietarul acestora, ci “copermutant”, un fel de administrator.

• La “inzestrarea” lui George Becali
au contribuit, prin avizarea unor schimburi nelegale, Ministerul Agriculturii, SCAI Mogosoaia SA, Ministerul Apararii Nationale, alte institutii ale statului

• De la Agentia Domeniilor Statului, institutia care ar trebui sa detina arhivele cu circulatia suprafetelor confiscate de statul comunist, au disparut documentele schimburilor de terenuri

Terenuri grupate abuziv la Pipera
“Romania libera” detine un document din anul 1997 din care rezulta intentia institutiilor statului de a grupa parcele de teren in zona Pipera-Tunari, parcele care aveau sa-i fie date lui George Becali in 1998-1999, in cadrul celui de-al doilea schimb de terenuri dintre acesta si MApN. In presa au existat relatari despre aceste schimburi, dar este pentru prima data cand apare un document care demonstreaza ca institutiile statului sunt cele care au grupat deliberat terenurile din Pipera. Reporterii nostri au gasit documentul la arhiva Judecatoriei Buftea. Este vorba de avizul numarul 162, din data de 8 octombrie 1997, prin care secretarul de stat Adrian Dobrescu de la Ministerul Agriculturii a avizat schimbul. MApN a primit 70.000 de metri patrati pe tarlaua nr. 15, A286/2 Pipera-Tunari, grupandu-si astfel cele peste 20 de hectare disparate de terenuri avute in administrare in acea zona. Ulterior, aceasta suprafata i-a fost data lui George Becali in cadrul celui de-al doilea schimb cu Apararea Nationala. Gruparea compacta a terenurilor faramitate operata de MApN inainte de formularea ofertei de catre Becali poate fi considerata o dovada a premeditarii viitoarei tranzactii cu latifundiarul din Pipera.

A oferit la schimb un teren pe care nu era proprietar
George Becali a inaintat la MApN o oferta de schimb la data de 29 august 1998, iar actele au fost semnate la notar in luna iunie 1999. Becali a dat la schimb o suprafata de peste 20 de hectare de teren din stefanestii de Jos.
In august 1998, cand a facut oferta, Becali nu era proprietarul terenului, dupa cum se afirma intr-un raport de audit al MApN. Le-a cumparat abia dupa ce a avut siguranta ca oficialii din conducerea MApN vor aviza schimbul. Terenurile schimbate intre ele erau revendicate, iar schimburile erau interzise de lege. Cu alte cuvinte, institutiile statului nu le puteau schimba intre ele pentru ca nu erau proprietarele terenurilor. Nici Ministerul Agriculturii nu avea voie sa avizeze schimbul. S-au incalcat legile proprietatii. Fostii proprietari au facut plangeri penale, dar dosarele au fost inchise pe motiv ca nu exista “intentia” savarsirii vreunei infractiuni.

Documentele schimburilor au disparut din arhive
Gasirea avizului din 1997 al Ministerului Agriculturii (adica anterior realizarii celui de-al doilea schimb) rastoarna spectaculos situatia. Nu e de mirare ca acest document a disparut din arhivele Ministerului Agriculturii si ale ADS. Cel putin asa rezulta din raspunsurile primite de redactia noastra.
Oficial, Ministerul Agriculturii ne-a anuntat ca toate documentele schimburilor au fost transmise la ADS, iar ADS ne-a raspuns ca nu are nici un document al schimburilor respective. Adrian Dobrescu, cel care a semnat acel aviz, in prezent consilier la Ministerul Agriculturii, ne-a declarat ca nu a stiut de faptul ca acele terenuri erau revendicate. “Intra in atributiile mele sa semnez, din moment ce la dosar exista avizul Oficiului de Cadastru si ale biroului juridic de la minister. Eu nu sunt prieten cu Gigi Becali. Daca as fi fost prieten cu el, acum as fi fost un om bogat”, ne-a declarat Dobrescu.

“Institutiile statului mi-au furat proprietatea”
Unul dintre cei ramasi fara teren la Pipera este Costache Trifu. El sustine, cu documente, ca fosta sa proprietate se afla pe tarlaua 15 din Pipera, era administrata de catre SCAI Mogosoaia SA si a ajuns in proprietatea familiei Becali dupa schimburile realizate de catre MApN. “Eu am fost actionar la SCAI Mogosoaia SA, unde a ajuns terenul familiei mele, confiscat de comunisti. In 1995, odata cu legea arendei, am fost obligat sa arendez la SCAI Mogosoaia pe o perioada de cinci ani, dupa care urma sa fiu pus in posesia terenului, pe vechile amplasamente. Prin schimburile succesive, facute, in dispretul legilor, chiar de catre institutiile statului, terenul meu a ajuns in posesia familiei Becali, care l-a instrainat. Eu mi-am castigat dreptul la proprietate prin instanta de judecata, dar toate institutiile statului isi bat joc de noi. Schimbul dintre SCAI Mogosoaia SA, care administra proprietatea mea, si MApN este ilegal, este nul de drept. De asemenea, este nelegal si nul de drept schimbul dintre MApN – care a preluat in administrare terenul meu si care nu avea acte de proprietate pe acel teren – si George si Luminita Becali, care au ajuns astfel in administrarea proprietatii mele fara ca eu sa fiu intrebat. De altfel, Luminita Becali nu a semnat actele la notar. Pe deasupra, nu este un schimb de terenuri intre proprietari, ci intre permutant si copermutant”, sustine Trifu.

“Bodyguarzii lui Becali m-au amenintat”
Ion Valeanu are, pe hartie, terenuri de milioane de euro in Pipera. In realitate, insa, este sarac, obligat sa munceasca in strainatate ca sa aiba bani pentru procesele de revendicare a proprietatilor sale. O parte din terenuri i-au fost concesionate lui George Becali, fara ca el sa fie consultat. Era vorba de o bucata din Balta Saulei din Pipera. “Eram la pescuit, pe terenul meu din Pipera-Tunari, pe bucata mea de luciu de apa, cand m-am trezit cu bodyguarzii lui Gigi Becali. Eu am acte ca sunt proprietarul luciului de apa din dreptul terenului meu, dar nu am fost pus in posesia luciului de apa deoarece intreaga Balta a Saulei i-a fost concesionata lui Gigi Becali, probabil de catre fosta IAS Mogosoaia. Asa mi s-a spus de la Primaria Voluntari. Eu le-am spus bodyguarzilor ca pescuiesc pe terenul meu, iar ei mi-au spus ca, daca nu plec de acolo, poate ca ma obliga sa si platesc. Asa am ajuns ca pe proprietatea mea sa-si bata joc Becali de mine. Sa-mi rada in nas oamenii lui si sa ma ameninte pe proprietatea mea”, ne-a declarat Valeanu.

FAPTE
Abuzurile savarsite de mai marii MApN, care au semnat schimburile de terenuri cu George Becali, sunt cuprinse intr-un raport de audit intocmit de specialistii Apararii. Intre nereguli, enumeram:
» Terenul oferit de MApN la schimb era revendicat in instantele de judecata.
» Schimbul s-a facut fara Hotarare Guvernamentala.
» S-au incalcat mai multe prevede-ri legale, intre care figureaza art. 5, alin. 2 din Legea 18/1991, art. 12, alin. 3 din Legea 54/1998 si art. 11 din Legea 213/1998, care interzic schimburile de terenuri apartinand domeniului public. Facem preciza-rea ca terenurile administrate de catre MApN, potrivit art. 2 si 5 din Legea 18/1991, sunt terenuri cu des-tinatie speciala ce apartin domeni-ului public. (…) Terenul dat de catre MApN la schimb cu un particular incalca flagrant legea si loveste in interesele proprietarilor de drept care si-au revendicat terenurile.

“Liturghia” dupa Becali
» Rep.: Sunteti acuzat de unii fosti proprietari, ca Trifu sau Valeanu, ca ati ajuns in posesia terenurilor lor prin schimburile pe care dumneavoastra le-ati facut cu SCAI, cu MApN.
Gigi Becali – Ce schimb? Ce SCAI? Ce MApN? Doamne fereste! Ce legatura are SCAI cu MApN-ul? Nu inteleg ce spuneti. stiu ca Trifu isi revendica terenurile, dar nu inteleg ce inventati dvs. Nu-i problema mea ce a schimbat SCAI-ul cu MApN-ul, ce au facut ei, eu n-am habar.
» Rep.: Totusi, niste oameni
au ramas fara proprietati.
Cum comentati aceasta dvs.,
care ii ajutati pe saraci?
Gigi Becali – Stati putin! Pe cine am pacalit, pana la urma? Pana acum ati spus ca am pacalit statul, cand eu spuneam ca acolo au avut terenuri fostii proprietari. t(…) Cei care au avut acolo terenuri, au venit la mine si i-am mai despagubit odata. Trifu si Valeanu asta n-au avut acolo, d-aia n-au venit. (…)
» Rep.: Poate ca oamenii nu voiau
sa va vanda acele terenuri…
Gigi Becali – Ei n-au avut nimic acolo, mint daca spun ca au avut.
» Rep.: Ati concesionat Balta Saulei de la SCAI Mogosoaia?
Gigi Becali – Ce legatura are SCAI cu balta ?
» Rep.: De la cine ati concesionat balta?
Gigi Becali – De la Piscicola. si tot concesionez. Eu cumpar tot si nu va intreb pe voi si nici pe procurori, asa sa scrieti, da? (…)
» Rep.: Dar acolo au avut acte si fostii proprietari, spre exemplu Valeanu, pe care l-au amenintat bodyguarzii dvs., era pe terenul lui, are acte…
Gigi Becali – E mincinos, e inventat de voi si sunteti niste mincinosi si dvs. si Turturica. Valeanu, care spune ca a fost amenintat de bodyguarzii mei, e un mincinos. Sa vina in fata mea si sa jure pe Biblie ca l-au amenintat bodyguarzii mei. si voi sunteti niste mincinosi. Bai, comunistilor, bai!
» Rep..: Pai, aceste terenuri nu credeti ca au apartinut cuiva, unor proprietari, nu? si au fost confiscate de comunisti…
Gigi Becali – Care e problema mea? Ce esti, tu, ba? Judecatoare?
» Rep.: Doamne fereste, eu incerc doar sa va iau un punct de vedere.
Gigi Becali – Esti o nenorocita, care minti ca i-a amenintat bodyguarzii mei. (…) Tu esti o handicapata de comunista, ca toti de la “Romania libera” sunteti niste comunisti. si niste securisti si tu, si Turturica asta!
» Rep.: Dar terenurile astea ale fostilor proprietari, care au ajuns in proprietatea dvs., au fost confiscate de securisti si comunisti…
Gigi Becali – Da, si ce vrei de la mine? Eu am cumparat de la oameni, nu de la comunisti.
» Rep.: Pai, n-ati luat de la Armata?
Gigi Becali – si ce, n-am dat teren la schimb, si n-am dat banii la oameni? Iar Trifu, asta, e inventat de voi…
» Rep.: Actele sunt de la instanta de judecata.
Gigi Becali – N-ai de la instanta nimic. Pai pe parcela 15, uita-te tu.
» Rep.: Va rog respectuos, domnule…

Din acest moment George Becali s-a lansat in injurii de o vulgaritate extrema. Din respect pentru cititorii nostri, nu le reproducem. Izbucnirea lui Becali este cu atat mai grava cu cat toata convorbirea telefonica a avut loc in timpul Sfintei Liturghii de la muntele Athos, care s-a auzit in permanenta in fundal.

Primarul Rababoc: “Unii se considera inselati de Becali”
Primul schimb de terenuri dintre MApN si George Becali a fost parafat in octombrie 1996 de catre generalul Dumitru Cioflina, seful Marelui Stat Major General al Armatei, pe motiv ca o unitate militara din stefanesti ar avea nevoie de teren pentru a construi un obiectiv militar. Numai ca acel presupus obiectiv militar nu era prevazut in nici un buget, dovada ca nici nu a fost construit. E un mister cum a ghicit gen. Cioflina faptul ca Becali are terenuri la stefanesti si ca este dispus sa le schimbe cu cele detinute de catre MApN la Pipera, deoarece la primul schimb, din 1996, Becali nu a facut nici o oferta scrisa. Initial, am crezut ca gen. Cioflina a aflat de terenurile de la stefanesti ale lui Becali de la cumnatul sau, Rababoc, primarul comunei. Rababoc insa a negat. A recunoscut doar faptul ca i-a improprietarit pe rromii comunei cu terenurile pe care le-a cumparat apoi George Becali si taman acele terenuri au fost date la schimb cu cele de la Pipera administrate de catre MApN. “Acum, exista unii nemultumiti, care se considera inselati de Becali, ca nu au luat bani destui. Dar la Politia din comuna nu exista nici o plangere ca ar fi fost fortati sa vanda”, sustine Rababoc. Plangerile unora dintre vanzatorii de terenuri catre Becali, care se considerau inselati, au ajuns insa la Parchetul Buftea, unde au fost clasate.

Integral in RomaniaLibera

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Must Read