HomeDIVERSE323 milioane de euro pentru proiecte de infrastructura de mediu

323 milioane de euro pentru proiecte de infrastructura de mediu

Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA) a demarat, joi, un program de investitii in infrastructura de mediu din Romania in valoare totala de 323 de milioane de euro, a anuntat in cadrul unei conferinte de presa Sulfina Barbu, ministrul Mediului.

Programul este compus din trei proiecte: programul pilot pentru reabilitarea zonelor fierbinti Zlatna si Copsa Mica, modernizarea infrastructurii de apa si apa uzata in bazinul Cris, in judetul Vaslui si in municipiul Ploiesti si sistemul integrat de management al deseurilor in municipiul Iasi, in judetele Satu Mare si Sibiu.

Proiectele se adreseaza unui numar de zece unitati administrativ teritoriale: consiliilor locale Zlatna, Copsa Mica, Ploiesti, Oradea, Alba Iulia, Valea lui Mihai, Iasi, precum si consiliilor judetene Vaslui si Satu Mare.

Astfel, Zlatna va beneficia, prin intermediul programului, de extinderea si reabilitarea retelei de apa potabila, reabilitarea sistemului de salubrizare, dar si amenajarea raului Ampoi si a afluentilor sai. Totodata se vor realiza ecologizarea si inlaturarea efectelor poluarii in zona industriala dezafectata, dar si reabilitarea ecosistemului in zonele grav afectate de poluare.

Prin implementarea proiectelor, Copsa Mica va detine un sistem zonal de alimentare cu apa potabila si canalizare, beneficiind totodata si de reabilitarea fatadelor si acoperisurilor cladirilor afectate de poluare, precum si de crearea unui sistem zonal de gestionare a deseurilor urbane.

„Proiectele sunt finantate in procent de 75% din bugetul de stat, prin bugetul MMGA, restul de 25% reprezentand contributia autoritatilor locale. Exceptie fac proiectele care se adreseaza zonelor Zlatna si Copsa Mica, finantate in totalitate din bugetul de stat”, a spus Sulfina Barbu.

HotNews.ro, D.C., 26 oct 2006

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Must Read