HomeDIVERSECe sa facem de 1 mai in Bucuresti si in tara

Ce sa facem de 1 mai in Bucuresti si in tara

O zi libera este intotdeauna binevenita, iar cum 1 mai 2014 se apropie vertiginos, este momentul sa ne facem planuri pentru a ne putea bucura din plin de aceasta zi dedicata distractiei si relaxarii. Citeste, mai departe, cateva idei despre ce sa faci in data de 1 mai pentru a crea amintiri de neuitat!

Cum sa petrecem de 1 mai 2014

Picnicuri in parcurile din Bucuresti

In timpul primaverii, Bucurestiul poate fi un adevarat coltisor de rai. In Capitala exista mai multe parcuri pline de spatii verzi relaxante si aranjamente florale fermecatoare, in care te poti relaxa la un picnic alaturi de cei dragi. Pentru ca probabil nu ai foarte des ocazia sa te asezi pe un petic de iarba si sa uiti de grijile de zi cu zi, alege sa iti petreci ziua de 1 mai intr-unul dintre cele mai frumoase parcuri din Bucuresti . Poti alege sa te bucuri de natura in Herastrau, I.O.R. sau in Gradina Cismigiu. Desi probabil va fi aglomerat, sigur vei gasi un loc in care sa te tolanesti si sa admiri frumusetea mediului inconjurator.

Ia o paturica la tine, prepara cateva sandwich-uri si eventual niste prajiturele delicioase si savureaza bunatatile alaturi de iubit, prieteni sau familie. Atata timp cat te afli in compania placuta a celor apropiati, aceasta zi libera nu are cum sa fie altfel decat memorabila!

Excursie cu masina prin tara

Pentru ca anul acesta, 1 mai cade intr-o zi de joi, multi oameni vor avea liber si vineri sau isi vor lua o zi de concediu pentru a crea o punte cu weekendul. In acest caz, pentru ca vremea se anunta a fi frumoasa, o excursie cu masina prin tara poate fi o evadare de la stresul de zi cu zi. Romania are numeroase trasee de care te poti bucura, daca te pasioneaza condusul.

Unul dintre cele mai frumoase locuri nu numai din tara, dar si din lume, este Transfagarasanul. Peisajele pe care le poti admira sunt absolut fenomenale si de neuitat.

Transalpina este un al traseu care te va face sa iubesti excursiile cu masina. Vei traversa muntii Parang pe DN 67C si te vei putea mandri ca ai fost pe cea mai inalta sosea din Romania, daca treci prin Pasul Urdele, aflat la 2145 metri inaltime.

Pe Valea Oltului exista numeroase locuri de vizitat, de la statiunile din zona pana la Manastirea Cozia. Peisajele pitoresti te vor cuceri cu siguranta si nu vei mai dori sa pleci de acolo. Daca ai mai multe zile libere, vei gasi probabil un loc de cazare intr-una dintre statiuni.

Alte trasee minunate pe care le poti incerca de 1 mai (si nu numai) sunt: Cazanele Dunarii, Pasul Prislop, Valea Jiului sau Pasul Tihuta.

Traseu pe munte

Daca nu te incanta atat de mult excursiile cu masina, poti alege sa faci o drumetie pe unul dintre numeroasele trasee montane pe care le avem in Romania. Iata cateva sugestii in acest sens:

– traseul Busteni – Valea Jepilor – Cabana Caraiman, cu o durata de aproximativ 2 ore. Partea cea mai dificila este cea cu scara sapata in stanca, unde exista cabluri de asigurare. De la Cabana Caraiman, se pot face excursii pana la cabanele Babele, Piatra Arsa, Omul, Crucea Eroilor si spre cantonul Jepi.

– traseul Fagaras – Curmatura Zarnei – Curmatura Lerescului Mic, cu o durata de 6-7 ore. Acest traseu este pentru persoane mai curajoase, care sunt pregatite sa faca fata efortului fizic. Desigur, peisajul este o rasplata pe masura!

– traseul Predeal – Galma Mare – Valea Rasnoavei – Vf. Fitifoiu – Predeal, cu o durata de aproximativ 3 ore. Pe acest traseu te vei bucura de drumuri forestiere, paduri de fag si molid, culmi impadurite si o natura a carei frumusete te va face sa uiti de oboseala.

– traseul Predeal – Trei Brazi – Poiana Secuilor, cu o durata de aproximativ 2 ore. Poti urma fie traseul marcat din padure, fie drumul pe langa sosea. La Cabana Trei Brazi, te poti bucura de intinderi de verdeata si de o masa copioasa cu bucate traditionale.

O zi pe plaja, la soare

Deja a intrat in traditiile romanilor sa se duca la mare de 1 mai. Tinerii se duc in special in Vama Veche, unde au loc concerte de muzica folk si distractia este in toi de dimineata pana seara. Fie ca ai concediu de cateva zile sau nu, tot merita sa faci un drum de cateva ore pana pe litoral, ca sa te bucuri de briza marii si de nisipul fin. Daca te hotarasti sa stai cateva nopti, ai grija sa iti faci o rezervare din timp, ca sa fii sigura ca prinzi loc. Ziua te poti relaxa pe blaja, iar seara poti etala cele mai provocatoare miscari de dans intr-unul din cluburile din statiune. O zi perfecta, nu crezi?

Asadar, indiferent ca ramai in Bucuresti pe 1 mai 2014 sau ca te-ai hotarat sa faci o drumetie, vei gasi relaxarea si distractia de care ai nevoie oriunde te duci, in special daca esti alaturi de persoanele iubite!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Must Read