HomeSanatateDieta & FitnessCum sa ai un fund bombat ca al lui Jen Selter, femeia...

Cum sa ai un fund bombat ca al lui Jen Selter, femeia cu cel mai sexy posterior

De ceva vreme internautii sunt asaltati de imagini in care frumuseti autohtone sau de peste mari si tari isi arata trupurile tonifiate in urma dietelor-minune si a exercitiilor efectuate cu rigurozitate. Daca unele dintre ele se afiseaza in acest mod pentru a face impresie, altele chiar si-au facut un stil de viata si un renume gratie calitatilor lor fizice. Un astfel de exemplu este Jen Selter, care a fost declarata femeia cu cel mai sexy fund. Secretul ei? Fitness-ul o ajuta sa aiba o silueta de invidiat si forme pe masura. Daca vrei sa afli si tu cum sa ai un fund bombat, citeste totul despre rutina zilnica a lui Jen.

1549339_1385352341687364_1251119137_n

Cine este Jen Selter

Jen Selter este o tanara de 20 de ani din New York , care a decis sa isi dedice viata fitness-ului. Faptul ca a facut publice pe Instagram imaginile cu ea insasi, atragand atentia asupra posteriorului ei bombat, a starnit comentarii pozitive, dar si negative, laude, dar si invidii. Stilul ei de viata si rezultatele obtinute au atras atentia practicantilor de fitness din intreaga lume, precum si a vedetelor. Unele dintre acestea, cum ar fi Rihanna, au decis sa se inscrie pe lista de followers a lui Jen.

Pana nu demult, viata tinerei nu a avut nicio legatura cu celebritatea, ea fiind absolventa unor cursuri postliceale de cosmetica si avand diverse joburi, de la secretara in cadrul unei clinici de chirurgie plastica, pana la angajata unei sali de gimnastica. Jen marturiseste ca in prezent nu este implicata in nicio relatie si locuieste cu mama ei intr-un cartier din Manhattan.

Schimbarile in viata ei au inceput in luna martie a anului 2012, cand a inceput sa foloseasca Instagram. Activitatea fizica sustinuta la sala i-a transformat nu doar corpul, ci si viata. Fotografiile o infatiseaza in diverse ipostaze, unele mai putin obisnuite: tanara are muschii atat de tonifiati, incat reuseste sa se sprijine in maini si in picioare, la o inaltime considerabila de sol.

Odata ce a atins numarul de 300000 de followers pe Instagram, ofertele de joburi au inceput sa curga. Si nu era vorba despre orice fel de joburi, ci despre aparitii in reclame pentru brand-uri de renume, cum ar fi Nike, Lululemon si New Balance. Asadar, Jen a profitat si a inceput o colaborare cu o firma care comercializeaza o marca de apa imbuteliata, NY20 si a devenit purtatoarea de cuvant a Game Plan Nutrition, o companie care ocupa un loc de seama pe piata suplimentelor alimentare.

In prezent Jen isi doreste sa ajunga sa creeze o linie de echipament pentru sala sau chiar sa aiba un lant de sali de fitness.

Cu toate ca multi au acuzat-o ca a apelat la chirurgia estetica pentru a avea un fund bombat, ea recunoaste ca singura operatie pe care a facut-o a fost o rinoplastie.

Ce exercitii trebuie sa faci ca sa ai un fund bombat

Jen Selter a postat pe contul ei de Instagram o imagine edificatoare, continand un mesaj motivational, la care a adaugat un comentariu in care isi dezvaluie planul zilnic de exercitii.

Iata cum poti avea si tu un fund bombat!

In primul rand, Jen spune ca trebuie sa efectuezi de 10 ori rutina de exercitii complexe, inspirate din tehnicile de aerobic. Acestea constau in trecerea fireasca de la o pozitie la alta, astfel:

– adoptarea pozitiei ghemuit;

– sprijinirea in maini si saritura cu picioarele intinse catre spate;

– realizarea unei flotari;

– revenirea in pozitie ghemuit prin saritura in fata;

– ridicarea de la sol si saritura in aer.

Dupa ce treci de aceasta etapa, urmeaza 30 de genuflexiuni, 30 de fandari, alternand piciorul pe care iti lasi greutatea corpului si 40 de abdomene in cadrul carora trebuie sa incerci sa iti atingi varful picioarelor. Daca iti doresti cu adevarat sa ai un fund bombat, trece pe lista si 50 de sarituri cu picioarele desfacute, in timpul carora trebuie sa ridici mainile deasupra capului si sa atingi o palma de cealalta.

Dupa aceea, urmeaza un minut in care trebuie sa te sprijini pe coate si pe varfurile picioarelor.

Odihneste-te un minut si apoi repeta intreaga procedura. Vei avea fundul bombat intr-un timp record daca vei reusi sa faci trei serii de astfel de exercitii si apoi inca 30 de minute de cardio. In plus, efectele se vor observa si in ceea ce priveste restul corpului, dar si din punct de vedere al sanatatii.

Acum, ca ai aflat cum sa ai un fund bombat, incearca si tu exercitiile propuse de Jen Selter.

Este indicat sa adopti si o dieta sanatoasa, dar si un program de odihna corect, pentru a-ti putea reface fortele dupa efortul fizic depus. Nu in ultimul rand, nu iti pierde speranta in cazul in care nu reusesti sa ai un program intens de exercitii inca de la inceput, ci acorda-i organismului tau timpul necesar pentru a se obisnui.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Must Read