Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 28 iulie – 10 august, pentru toate regiunile din ţară.

plaja_69016300

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

LA MARE

În următoarele două săptămâni temperaturile diurne vor caracteriza un regim călduros, cu maxime în creştere de la valori medii de 30 de grade, până la 34 de grade în jurul datei de 4 august, după care vor scădea uşor spre 32 de grade Celsius. De asemenea, regimul termic nocturn se va menţine ridicat, cu medii ale temperaturilor minime de 20…21 de grade.

LA MUNTE

Valorile termice, atât cele diurne, cât şi cele nocturne, vor fi constante pe tot parcursul intervalului şi se vor situa în jurul unor valori medii de 20…22 de grade, respectiv 12…14 grade Celsius. Vor fi averse, în general slabe cantitativ, cu caracter local, mai ales în zilele de 28, 29 şi 31 iulie si în perioada 4 – 10 august.

BANAT

În zilele de 28, 29, 31 iulie şi 1 august temperaturile maxime vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, în medie, în jurul valorii de 28 de grade. Restul intervalului va fi caracterizat de un regim termic călduros, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 29 şi 32 de grade. Minimele termice se vor menţine la valori relativ constante, în medie, între 17 şi 19 grade Celsius.

Fenomene de instabilitate atmosferică şi averse, în general moderate cantitativ, se aşteaptă în zilele de 28 iulie, dar şi în jurul datelor de 31 iulie şi 5 august. Ploi trecătoare nu sunt excluse nici în celelalte zile, în zonele mai înalte de relief.

CRIŞANA

În prima săptămână valorile termice diurne vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, exceptând zilele de 30 iulie, 2 şi 3 august când vor fi şi temperaturi medii de 31…32 de grade Celsius. A doua săptămână va fi caracterizată de o vreme călduroasă, mai ales la câmpie, cu temperaturi maxime cuprinse, în medie, între 29 şi 32 de grade. Temperaturile nocturne se vor situa în jurul valorii medii de 17…18 grade pe tot parcursul întregului interval.

Ploi, în general slabe cantitativ, se vor semnala în zilele de 28, 29 şi 31 iulie, dar şi în perioada 5 – 7 august. În rest, probabilitatea de ploaie va fi destul de scăzută.

TRANSILVANIA

Temperaturile maxime se vor situa uşor peste valorile climatologice ale perioadei şi vor fi cuprinse, în medie, între 28 şi 30 de grade, iar în zilele de 3 şi 4 august se vor apropia de 32 de grade Celsius. Minimele nocturne nu vor avea variaţii semnificative, menţinându-se pe parcursul celor două săptămâni la valori medii de 15…16 grade. Probabilitatea de ploi, în general slabe cantitativ, va fi mai ridicată în data de 28 iulie şi în intervalul 5 – 10 august.

MARAMUREŞ

Regimul termic diurn va fi caracterizat de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit pe tot parcursul intervalului, cu temperaturi maxime cuprinse, în medie, între 29 şi 32 de grade. Cele mai ridicate valori vor fi în zilele de 2, 3 şi 4 august. Minimele nocturne vor fi constante în jurul valorilor de 16…17 grade. Averse slabe se vor semnala în special în zilele 28 şi 29 iulie şi în perioada 5 – 9 august.

MOLDOVA

Pe tot parcursul intervalului vremea va fi călduroasă, cu precădere în zonele de câmpie şi podiş. Temperaturile diurne vor creşte uşor până în zilele de 3 şi 4 august, când vor atinge valori medii de 33 de grade Celsius, după care vor scădea şi se vor situa, în medie, în jurul a 30 de grade. Valorile termice nocturne se vor încadra în medie la 16…18 grade.

Probabilitatea de averse slabe va creşte începând cu data de 5 august, însă ploile se vor semnala doar pe arii restrânse. Condiţii pentru ploi slabe, trecătoare, vor fi doar în jurul datei de 5 august.

MUNTENIA

Vremea va fi călduroasă pe tot parcursul perioadei de prognoză, mai ales în zonele de câmpie, cu temperaturi maxime cuprinse, în medie, între 30 şi 34 de grade. Cele mai ridicate valori se aşteaptă în intervalul 3 – 5 august, când şi disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Minimele termice se vor menţine relativ constante la valori medii de 17…18 grade. Local vor fi averse, izolat însemnate cantitativ, în zilele de 28 şi 29 iulie si în jurul datei de 5 august.

OLTENIA

Temperaturile maxime vor creşte de la valori medii de 25…26 de grade în zilele de 28 şi 29 iulie, până la 28…30 de grade în perioada 30 iulie – 2 august şi vor atinge chiar 32 de grade, în medie, în intervalul 3 – 5 august, când vremea va fi călduroasă în înteaga regiune. După data de 6 august, valorile medii diurne se vor situa în jurul valorii de 30 de grade. Temperaturile nocturne vor avea valori medii de 17…18 grade.

În ziua de 28 iulie şi în noaptea de 28 spre 29 iulie vor fi fenomene de instabilitate pe arii extinse şi averse cu caracter torenţial, în medie în jur de 30 de l/mp. Ploi moderate cantitativ mai pot cădea în jurul datei de 31 iulie, iar în restul intervalului doar trecător va mai ploua, în special în zonele înalte de relief.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.