Toţi am urât uniformele la şcoală aşa că nu le vom cere nici copiilor noştri să le aprecieze.

Dacă instituţia de învăţământ la care vă este copilul inscris, nu le cere o astfel de ţinută, atunci eşti liberă să le creezi tu cele mai potrivite combinaţii de haine pentru şcoală.

Vine toamna aşa că vestuta pusă peste cămaşă va fi alegerea perfectă.

Este şi foarte şic, elegant chiar dă impresia unei uniforme.

Se poartă vestuţele cu imprimeuri: carouri, dungi orizontale, toate asortate cu modelul şi culoarea cămăşii şi a pantalonilor.

Pentru fetiţe, bentiţele de păr sunt un accesoriu care nu trebuie să lipsească, ele putând fi purtate la orice vârsta, şi puteţi fi în trend chiar şi dumneavoastră purtând aceste bentiţe.

Orice model, culoare, sau grosime se accepta! Poate fi purtată şic, peste breton, sau poate fi folosit pentru a descoperi fruntea şi pentru a ridica bretonul.

Poate nu este tocmai potrivit să îţi trimiţi copii la şcoală într-o cămaşă sau într-o rochiţă în culori aprinse, dar poţi face un compromis.

Poţi alege imprimeurile colorate! Floricele şi formele geometrice sunt foarte potrivite, iar puiul tău va fi în pas cu moda. Să nu uiţi de căciuliţă pentru că vremea se răceşte şi ştim foarte bine că cei mici sunt mai sensibili decât noi.

Pentru fetiţe, modelele sunt pur şi simplu adorabile, şi vă recomandăm o căciuliţă albă cu o floricică ori o fundiţă prinsă într-o parte. Se va potrivi cu orice ţinută şi micuţa ta nu îşi va dori să scape de ea, ci îi va face placere să o poarte.

Dacă ai un baieţel care refuză categoric să poarte caciuliţă şi invocă faptul că i se strica freza, atunci poti opta pentru un hanorac cu glugă. Va fi încântat de idee, mai ales dacă îi arăţi fotografii cu vedete care poarta glugă şi îi explici cât de bine îi stă.

Tricourile polo, jeanşii, jachetele cu nasturi, sau colanţii în cazul fetiţelor sunt piese de rezistenţă în acest sezon.

Pantalonii sport, cu imprimeuri stil camuflaj, cu buzunare, asortaţi unei perechi de tenişi sunt o variantă potrivită pentru ţinuta de şcoală.

PS: Acest articol este scris pentru siteul nostru partener: BebeMic.info

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.