HomeDIVERSEScriitoarea de origine română Herta Müller a luat Nobelul pentru Literatură

Scriitoarea de origine română Herta Müller a luat Nobelul pentru Literatură

După alte două niminalizări din partea guvernului german pentru prestigiosul premiu Nobel pentru Literatură – prima dată în anul 1999, apoi în 2008 – a treia oară, premiul pe 2009 i-a fost decernat scriitoarei de origine română Herta Müller.

Herta Müller s-a născut pe 17 august 1953, la Niţchidorf, lângă Timişoara. În 1987, ea a emigrat în Germania, fiind la ora actuală o scriitoare recunoscută în spaţiul literaturii în limba germană, şi în întreaga Europă.

De la data stabilirii ei în Germania, Müller a fost distinsă cu numeroase şi importante premii germane şi internaţionale.

În România, la editura Polirom i-au apărut volumele „Regele se-nclină şi ucide“ (2005), „Este sau nu este Ion“ (2005) şi „Animalul inimii“ (ediţia a II-a, 2006).

Între 1973 – 1976, Müller a studiat limba germană şi literatura română la Universitatea din Timişoara. În această perioadă, ea a activat în Aktionsgruppe Banat, un cerc de tineri autori de limbă germană, care, în opoziţie cu dictatura lui Ceauşescu, au căutat libertatea de exprimare.

După terminarea studiilor, Herta Müller a lucrat ca traducător la o fabrică de maşini, în perioada 1977 – 1979, fiind concediată atunci când a refuzat să fie un informator pentru poliţia secretă din România. După concedierea sa, scriitoarea a fost hărţuită de Securitate.

Herta Müller a debutat cu o colecţie de povestiri, intitulată „Niederungen“ (Ţinuturile joase) (1982), care a fost cenzurată în România. Doi ani mai târziu, i s-a publicat versiunea necenzurată în Germania. Din cauză că Herta Müller a criticat public dictatura, cărţile ei nu au mai putut fi publicate în România. În 1987, Müller a emigrat în Germania împreună cu soţul ei, autorul Richard Wagner.

În prezent, Herta Müller trăieşte la Berlin . Din 1995, ea este membră a Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, în Darmstadt.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Must Read