Exista trei tipuri de colectii de fotografii – fotografiile din albume, cele din cutii si cele de pe usa frigiderului. Pozele de pe frigider sunt pentru cei care pot gandi in afara cutiei.

Nu imi place sa fiu fotografiata. Daca o fotografie spune cat 1000 de cuvinte, exista milioane de cuvinte cu ajutorul carora va pot spune de ce nu imi place.

Deoarece cred ca trebuie sa fac cu altii ceea ce vreau ca ei sa imi faca mie, nici nu fac poze. Sotul meu este fotograful familiei, un fotograf amator a carui specialitate sunt fotografiile la minut.

Dupa definitia mea, fotografiile de minut sunt acele care au fost facute fara premeditare sau permisiune. Acele poze in care copiii arata dragut, dar adultii nu arata prea bine.

Adultii au nevoie de timp ca sa puna jos tortul sau paharul cu vin. Avem nevoie de timp sa ne aratam partea buna – daca avem una. Trebuie sa ne sugem burtile, sa ne aranjam parul – sau sa fugim din raza aparatului de fotografiat.

Sotul meu are acum o camera digitala. S-au terminat zilele in care speram ca va ramane fara film sau cand puteam sabota negativele care au iesit…negativ.

Da, aparatul lui de fotografiat are un buton pentru stergere, dar nu intotdeauna este de acord cu mine asupra pozelor care ar trebui sa fie sterse. Incerc sa aleg poze pentru albumul nostru, care sunt atat reprezentative cat si incantatoare. Daca el ne-ar alege pozele, am avea o intreaga librarie de fotografii.

Un timp am avut sperante legate de pozele digitale – ideea era ca familia si prietenii sa imi trimita pozele prin e-mail. Din pacate, cele mai multe poze au fost trimise de sotul meu – de la biroul lui in biroul meu – separate doar de niste scari. Am apreciat gandul dar ma gaseam in aproape oricare poza. Apoi am pus rama electronica in biroul lui, sperand ca va intelege ca nu vreau sa ma uit la poza mea.

Pe masura ce imbatranesc, apreciez pozele cu atat mai mult. Cand primesc o poza noua de la un membru al familiei sau de la un prieten de la care aveam deja poza, o pun deasupra pozelor anterioare. Uitandu-ma la pozele anterioare este ca si cum m-as duce inapoi in timp.

Desi nu vreau sa imi amintesc cum aratam in trecut, ocazional ma silesc sa zambesc – desi tot nu imi place ideea – pentru o fotografie noua. Vreau ca generatiile viitoare sa stie de la cine si-au mostenit frumoasele trasaturi, carisma si iluziile.

SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here