HomeDIVERSEPapa regreta ca musulmanii s-au simtit jigniti de declaratiile sale

Papa regreta ca musulmanii s-au simtit jigniti de declaratiile sale

Papa Benedict al XVI-lea regreta ca declaratiile sale despre islam au fost interpretate ca ofensatoare la adresa musulmanilor, a anuntat Vaticanul, citat de Reuters. Potrivit secretarului de stat al Vaticanului, cardinalul Tarcisio Bertone, Sfantul Parinte a anuntat ca ii respecta pe cei care cred in Islam si si-a exprimat speranta ca acestia vor intelege adevaratul sens al discursului sau.

Discursul care a starnit atata valva, pe care Papa l-a tinut, marti, la Universitatea din Regensburg, nu era special despre Islam. El a inceput, insa, cu un citat dintr-un imparat bizantin din secolul XIV, care sustinea ca profetul Mohamed nu a adus nou decat idei rele si inumane, printre care si cea ca religia pe care o predica trebuie sa fie raspandita cu spada.

Pana si Papa a recunoscut ca asocierea este ,,cam brutala”, dar a insistat asupra ideii ca esenta discursului era ca ratiunea trebuie sa fie cheia dialogului intre religii.

Acest discurs a starnit, insa, reactii negative. “Cerem imediate scuze pentru aceasta calomnie la adresa profetului Mahomed si a Islamului.
Toate tarile arabe si islamice trebuie sa isi recheme ambasadorii de la Vatican si sa ii expulzeze pe cei ai Vaticanului pana cand Papa isi va cere scuze pentru greseala fata de Profet si de Islam care predica pacea, toleranta, dreptatea si egalitatea” – a declarat liderului unui partid islamic din Kuweit citat de agentia France Presse.

Cererea isi gaseste ecou din Maroc si pana in Pakistan. Un mesaj mult mai ingrijorator pentru Benedict al XVI-lea vine insa din Turcia, tara in care Papa are programata o vizita in luna noiembrie. Seful principalului organism guvernamental din aceasta tara pe probleme religioase a spus ca declaratia Papei reflecta ura fata de Islam.

Potrivit BBC, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a aparat remarcile facute de Papa Benedict al XVI-lea despre religia islamica. Liderul Germaniei a spus ca cei care il critica “au inteles gresit telul discursului sau, care era un apel la dialog intre religii”.

Si un fost lider al bisericii anglicane, Lordul Carey, a declarat ca liderii musulmani ar trebui sa invete sa intre mai intai in dialog, inainte de a acuza.

Totusi, autoritatile de la Rabat au decis rechemarea pentru consultari a ambasadorului marocan de la Vatican ca urmare a afirmatiilor Papei Benedict al XVI-lea privind islamismul.

HotNews.ro, D. Mihai, 16 sep 2006

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Must Read