Francezii au lansat One TV, o retea gratuita care reuneste 20 de televiziuni create numai pentru telefoanele de ultima generatie.
O retea de 20 de canale TV, create exclusiv pentru telefonul mobil sau adaptate in acest scop, a fost lansata in Franta. Reteaua One TV este opera companiei Mobibase si poate fi vizionata gratuit, intrucat firma se autofinanteaza prin vanzarile de publicitate. 100.000 de vizitatori

Formatele propuse de One TV sunt scurte si create special pentru telefoanele mobile de ultima generatie, cu suport 3G, cele mai multe chiar de Mobibase. Printre ele se numara posturi ca Meteo TV, Bollywood TV, Choc TV sau Entrevue TV. „Reteaua noastra va fi orientata mai ales in scopuri de divertisment, catre un public-tinta cu varste cuprinse intre 15 si 35 de ani”, a explicat Laurent Sarver, director de marketing al One TV.

Mobibase, care detine drepturile de difuzare pe telefoanele mobile din partea a 540 de producatori de continut specific din 45 de tari, are 360 de clienti (operatori, creatori de servicii mobile) in 60 de tari. In 2006, compania a avut o cifra de afaceri de 3,38 milioane de euro.

„Buchetul” de televiziuni oferit de Mobibase este deja disponibil pe portalul on-line al Orange si mai poate fi descarcat prin operatorii Bouygues Telecom si SFR. Mobibase a mai semnat un parteneriat cu Nokia pentru a putea difuza One TV prin intermediul Nokia Video Center, accesibil de pe cele mai recente modele Nokia.

Orange ofera in Franta 60 de posturi TV pentru telefonul mobil, iar operatorii SFR si Bouygues Telecom – cate 30 fiecare. One TV va reuni 30 de astfel de televiziuni pana in 2008 si se asteapta la o medie lunara de 100.000 de vizitatori unici.

Pentru a evita folosirea operatorilor ca intermediari, Mobibase urmareste sa profite de aparitia tehnologiei DVB-H, prevazuta pentru 2008 in Franta, care va permite difuzarea de continut video pe telefonul mobil prin intermediul undelor hertziene. Astfel, terminalul mobil poate receptiona emisiuni TV prin DVB-H si in absenta unui semnal de la operatorul respectiv. Tehnologia DVB-H este sustinuta de Uniunea Europeana si este disponibila in mai multe tari de pe intreg mapamondul, guvernul fiind cel care acorda licentele.mobile, gsm,Cdma,internet mobil,sms,ringtones, Nokia, Ericsson, Samsung, LG,Orange, Vodafone, Zapp, Motorola, video, call,i-mode

SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here