Voi presupune ca toata lumea stie deja despre mine. Numele meu nu conteaza. Nici meseria, nici functia, nici macar varsta. Problema mea stiu ca este una comuna… probabil ca doua treimi dintre femeile din intreaga lume au probleme cu greutatea lor… indiferent ca este vorba despre kilograme in plus sau in minus.

De ce am vrut sa slabesc?

Totul a pornit de la remarcile pe care le faceau cei din jur. Nu, nu totul. Si nu oricare persoana din jur. Problema este ca nici nu imi amintesc cum, cand sau de ce am inceput sa iau proportii. Nu eram nici multumita, dar nici nu ma autodezgustam. De la un punct, insa, glumele proaste si vorbele rautacioase au inceput sa ma scoata din minti. Asa ca mi-am spus: Trebuie sa slabesc!

Cum am slabit?

Odata decizia luata, credeam ca imi va fi usor sa ma abtin de la mancat si e ok. Nu, fetelor, nu e ok. Ameteli, greata, senzatia ca nu pot nici sa ma ridic de pe scaun pentru ca ma voi prabusi… astea nu aveau cum sa fie semne bune. Asa ca am continuat sa mananc, cu drag si spor, pana cand mama a gasit un nutritionist pe care i l-a recomandat prietena prietenei…

Mi-a masurat inaltime, greutate, colesterol, tensiune… mi-a masurat pana si nasul! Pentru ca apoi sa imi faca un program frumusel cu ce sa mananc in fiecare zi a saptamanii… si o lista cu ce nu am voie nici sa ma gandesc sa mananc.

Ah, si un program de aerobic. Nu am avut randamentul pe care mi l-as fi dorit, insa nutritionistul m-a asigurat ca organismul meu va fi multumit cu acest ritm. Si iata: dupa 10 luni de dieta, exercitii, si cu 40 de kilograme mai putin, am fizicul pe care mi-l doream si pielea sta inca la locul ei.

Ce se intampla cu fericirea mea?

Nu mai rad colegii de munca de locul pe care il ocup pe scaun, imi gasesc mai usor haine si imi este mai usor sa ma strecor prin aglomeratie. Nu ma mai simt prost sa mananc in public, nu imi mai cumpar haine pentru gravide, nu mai am nevoie sa ma strang pentru a face loc langa mine la metrou.

Totusi, viata nu mi s-a schimbat asa cum ma asteptam. Am familia, am prietenii si am locul de munca. Am o viata stabila care ar multumi pe oricine. Pe oricine care ar vrea sa ramana singur.

Nu ma pot apropia de nimeni, pentru ca imi este rusine de trecutul meu. Ce sa povestesc unui necunoscut? „Eram cat o balena, dar acum sunt o printesa”? „Stii, fac pariu ca nu ai crede ca am avut 96 de kile!” „Uneori, inainte de culcare, ma intreb ce m-as face daca as ajunge iar la greutatea pe care o aveam!” sau „Inainte sa te cunosc… eram o femeie cu greutate!

La propriu!” Mi-e teama de reactiile celorlalti si nu stiu daca sa am pur si simplu incredere in fortele proprii si in umorul celuilalt sau daca ar fi mai potrivit sa raman in banca mea pentru o singura persoana.

Discriminarea este obositoare!

Barbatii grasi nu au nicio problema cu ei insisi. Nici altii nu au o problema cu ei. Daca isi primesc porecla „Grasu’ ” circula cu ea chiar si dupa ce slabesc. Daca li se spune „suge burta!” incep sa rada copios, ca un Mos Craciun.

Daca un actor se ingrasa, e pentru un rol bun! Daca o actrita se ingrasa, ajunge pe prima pagina a revistelor de scandal. Pentru femeile grase nu exista glume bune, nu exista scuze, nu exista porecle cu care sa ne mandrim.

Pentru femei exista doar etalonul: buze pline, ochi mari, talie trecuta prin inel, solduri prietenoase, piept generos, picioare lungi, cu degete frumos ojate, cu haine colorate si calcate, cu tocuri mai mari decat o sticla de bere.

SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here