Cine stia ca 46,6% din banii americanilor cheltuiti pe mancare sunt cheltuiti in restaurante? Vietile noastre au devenit atat de agitate incat nu mai avem timp sa dezghetam mancarea sau sa o punem in cuptorul cu microunde.

Tin minte o vreme cand iesitul afara la mancat era o ocazie speciala. Astazi, in ciuda faptului ca mancatul la restaurante a devenit mai scump si mai nesanatos, el a devenit o necesitate.

Pentru ca sunt o persoana optimista si vad jumatatea plina a paharului (acum plina cu suc dietetic), cred ca poate fi si un lucru bun in mancarea alimentelor nesanatoase. Din cauza tuturor conservantelor din mancaruri, poate si noi vom fi conservati pentru totdeauna.

Fast food inseamna ustensile de mancat din plastic, servetele si meniu pe perete. Slow food consista din ustensile din argint, servetele de carpa si un ospatar care iti inmana meniul.

In LA, cei mai multi ospatari sunt actori in devenire, care vor sa faca destui bani incat sa isi indeplineasca visul. Le admir devotamentul, dar unii dintre ei nu vor deveni niciodata actori. Acestia sunt cei care nu au destul talent sa se comporte ca ospatari.

In afara de fast food si slow food, mai este si foarte slow food-ul, mancarea pe care o gatesc eu acasa. Este greu de crezut, dar mai degraba stau acasa si imi fac mancarea decat sa ies afara la un fast food. Mi se pare ca in fiecare zi se difuzeaza ceva stire despre cum fast food-ul nu lasa ca sangele sa treaca prin artere. Eu mai bine as renunta la el decat sa renunt la viata.

Sotul meu crede ca mancarea pe care o ducem afara sa o mancam este un fel de iesit in oras la mancat. Eu nu sunt de acord, deoarece servetelele nu sunt impaturite in forma de evantai, trebuie sa curat dupa ce am luat masa si nu primesc nici bacsis.

Incerc sa il conving pe el sa iesim la masa spunandu-i ca restaurantele mai vechi din apropiere depind de clientii obisnuiti, care merg acolo in fiecare zi. Desigur, daca incerc sa ii spun asta de prea multe ori, imi va spune ca nu iau in serios propriul nostru venit.

De trei ori pe an – pe zilele noastre de nastere si in ziua aniversarii – mergem la un restaurant si cheltuim si mancam cat vrem. Iau pe mine rochia negra, iar sotul meu poarta o geaca si cravata. Nu ii place cand singurul om in afara de el care poarta cravata este ospatarul, dar eu gandesc altfel. Daca sotul meu va avea un atac de cord cand vede factura, macar va fi imbracat in haine in care poate fi inmormantat, iar eu voi fi imbracata ca o vaduva.