Reader’s Digest prezintă rezultatele sondajului exclusiv “Ce vor românii de la şcoală“? 1 octombrie 2009 – Sondajul realizat pentru numărul de octombrie al revistei Reader’s Digest, pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia ţării noastre, relevă că 87% dintre români consideră că desele schimbări din sistemul de învăţământ dăunează copiilor, iar 82% sunt de părere că profesorii ar trebui plătiţi în funcţie de performanţe.

La două săptămâni de când aproape 3.200.000 de elevi şi-au ocupat din nou locurile în băncile şcolilor şi liceelor, revista Reader’s Digest prezintă un sondaj exclusiv, care arată ce îşi doresc de fapt românii de la şcoală. Mai au ei încredere în educaţia pe care profesorii le-o dau copiilor? Le-ar plăcea ca uniforma să fie din nou obligatorie?

Cred ca elevii au prea multe teme sau dimpotrivă? Răspunsul la aceste întrebări – şi la multe altele – l-am aflat chestionând un eşantion reprezentativ de români, de diferite vârste şi profesii, din regiuni diferite ale ţării, în cadrul unui sondaj exclusiv, efectuat de revista Reader’s Digest prin intermediul IMAS.

Rezultatele s-au dovedit a fi extrem de interesante.

Sondajul a relevat că, în pofida deselor critici aduse sistemului de învăţământ, mai mult de jumătate dintre români (56%) nu şi-a pierdut încrederea în educaţia primită de elevi în şcolile româneşti. Mai puţin încrezători s-au dovedit a fi bucureştenii (77% dintre locuitorii Capitalei cred că elevii nu primesc o educaţie solidă în şcolile româneşti) şi locuitorii oraşelor mari (61% nu au încredere în sistemul nostru de învăţământ). De asemenea, majoritatea românilor (68%) consideră că starea clădirilor în care funcţionează unităţile de învăţământ şi facilităţile din şcoli sunt la un nivel satisfăcător.

Surprinzător, locuitorii din mediul rural, unde se spune că ar exista cele mai multe probleme, s-au declarat cei mai multumiţi de condiţiile în care învaţă copiii lor (74%). Totuşi, 58 % dintre români sunt de părere că bacalaureatul şi admiterea la liceu şi facultate, aşa cum sunt organizate în prezent, nu asigură o departajare mai bună a elevilor decât sistemul dinainte de 1989. Un punct important al sondajului, asupra căruia le-am cerut românilor să se pronunţe, a fost violenţa în şcoli. Răspunsul este îngrijorător: 64% dintre respondenţi consideră că mulţi elevi sunt agresaţi fizic sau verbal în şcolile din România (de către alţi colegi sau chiar de către profesori).

Alte aspecte relevate de sondaj: Dacă banii sau locaţia nu ar reprezenta o problemă, 51% dintre români şi-ar trimite copilul la o şcoală particulară. 73 % consideră că educaţia sexuală în şcoli este necesară, iar 91 % sunt de părere că nu trebuie să renunţăm la orele de religie. 77 % îşi doresc obligativitatea purtării uniformei şcolare, 51 % nu cred că elevii primesc prea multe teme pentru acasă şi aproape 57 % consideră că tezele cu subiect unic sunt utile pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ.

Nu este de neglijat niciun alt rezultat al sondajului, care ne îndreptăţeşte să privim înainte cu optimism: 80% dintre români se declară mulţumiţi de învăţătorul şi profesorii pe care copiii lor îi au sau i-au avut la şcoală. Sondajul a fost realizat de revista Reader’s Digest prin intermediul institutului de sondare a opiniei publice IMAS Marketing&Sondaje, pe un eşantion reprezentativ de 1248 persoane, din 99 de localităţi din România.

Respondenţii au fost chestionaţi în luna august 2009 şi au bifat “sunt de acord”, “nu sunt de acord” sau “nu ştiu” în dreptul a 14 afirmaţii referitoare la şcoala românească. Prezentarea pe larg a rezultatelor sondajului, precum şi comentariile unor sociologi, părinţi şi profesori le gasiţi în numărul din octombrie al revistei Reader’s Digest. Rezultatele complete ale sondajului, pe categorii de respondenţi, pot fi vizualizate pe site-ul www.erd.ro.

SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here