Bill Gates, fondatorul Microsoft, implineste azi 50 de ani. Cu toate acestea, imaginea sa nu e cea a unui miliardar sobru, in puterea varstei, ci mai degraba aceea a unui tocilar idealist, care vrea sa revolutioneze lumea cu ajutorul computerelor.

In ultimii opt ani, miliardarul american n-a reusit sa fie detronat de pe postul de cel mai bogat om din lume, averea sa fiind estimata la 43,6 miliarde de dolari.

Cum ajungi miliardar?

Gates a pornit din start cu un avantaj fata de alti tineri dornici sa intre in afaceri. S-a nascut intr-o familie cu traditie in afaceri, politica si servicii comunitare. Bunicul lui Gates a fost vicepresedintele unei banci mari, iar tatal sau – un avocat renumit. Familia, deloc modesta, a avut grija sa-si trimita odrasla la una dintre cele mai bune scoli private din Seattle, care, desi vorbim de anii ‘70, oferea elevilor acces la computere. Gates se face remarcat in 1968, cand este acuzat de firma care administra calculatorul din liceu ca ar fi hacuit sistemul de operare. Cu toate acestea, in loc sa fie sanctionati, Gates si colegii pusi pe „demolat” computere au ajuns sa fie angajati de firma pentru a remedia problemele de securitate. Un an mai tarziu, compania renunta la colaborarea cu grupul lui Gates din cauza unor probleme financiare. Urmatorul program care poarta semnatura miliardarului de la Microsoft este un soft pentru gestiunea personalului, comandat de o mica firma americana. In timpul liceului, Gates a fost angajat chiar de institutia unde invata pentru a face un program informatic care sa gestioneze orarul. Din primele afaceri, Gates a reusit sa stranga modesta suma de 20.000 de dolari.

De la Drept la afaceri

In vara lui 1973, Gates se desparte de familie pentru a-si continua studiile la Harvard. Optiunea sa este cel putin ciudata – Dreptul. Insa isi da seama rapid ca n-are nimic in comun cu meseria tatalui sau, asa ca abandoneaza facultatea dupa primul an. In 1974, se naste firma Microsoft.

Primul tun, printr-o pacaleala

Primul tun dat de Gates in afaceri a fost softul Basic pentru primele PC-uri Alistar, in decembrie 1974. Putini stiu insa despre modul in care miliardarul american a obtinut contractul. Gates s-a dus la firma care produce calculatoarele laudandu-se ca are un program „la cheie” care sa faca utilizabile primele PC-uri de pe piata. Totul era o minciuna. De fapt, cei doi nici nu pusesera mana pe vreun astfel de computer inainte de intalnirea cu conducerea companiei producatoare. Gates a avut insa noroc si programul sau a fost compatibil cu Alistar. Programul pentru Alistar a fost prima caramida pusa la baza imperiului informatic Microsoft. Al doilea mare tun al Microsoft, afacerea incheiata cu IBM pentru furnizarea sistemului de operare pentru PC-uri, este la fel de controversata. Lui Gates i se reproseaza ca a cumparat softul care sta la baza MS-DOS cu doar 50.000 de dolari, incasand apoi de zeci de ori mai mult din vanzarea licentelor.

Istoria celei mai dinamice companii

Microsoft este in prezent cea mai mare companie IT din lume. Are peste 60.000 de angajati in 90 de tari. Insa mai important este faptul ca peste 80a din calculatoarele din lume folosesc sistemul de operarea Windows, ceea ce-i asigura firmei Microsoft o pozitie confortabila de monopol. Cifra de afaceri a companiei a crescut de la 160 milioane de dolari, in 1985, la peste 38 de miliarde de euro in 2005.

Succesul Windows

1992 – este lasat Windows 3.1, care a permis si persoanelor mai putin familiarizate cu informatica sa utilizeze calculatoarele, gratie mouse-ului si ferestrelor cu sigle pentru accesarea programelor.
1995 – lansarea Windows 95 marea noutate fiind butonul de start si posibilitatea de a rula mai multe programe in acelasi timp. Urmeaza variantele imbunatatite Windows Ô98, Windows Millenium Edition (2000). In paralel este dezvoltat Windows NT, care a culminat cu versiunea Windows 2000
2001 – se anunta punerea pe piata a Windows XP.

Evenimentul Zilei

SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here