Lista actelor necesare obtinere pasaport electronic si lista acte necesare preschimbare pasaport electronic

SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR PENTRU ELIBERAREA ŞI EVIDENŢA PAŞAPOARTELOR SIMPLE eliberează exclusiv:

– paşapoarte simple electronice=234,00 lei* (costul paşaportului) + 32,00 lei* (taxă consulară);

– paşapoarte simple temporare = 80,00 lei* (costul paşaportului) + 32,00 lei* (taxă consulară).

Paşaportul simplu electronic se eliberează în termen de 30 de zile lucrătoare. Valabilitatea paşaportului electronic este de 5 ani, iar pentru minorii cu vârsta sub 6 ani, valabilitatea acestuia este de 3 ani.

Paşaportul simplu temporar are valabilitatea de 12 luni si se eliberează în termen de cel mult 3 zile lucrătoare, în următoarele situaţii:

1. pentru persoanele care nu dispun de timpul necesar pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic;
2. în cazul în care titularul declară în scris că urmează să călătorească în state în care există stare de beligeranţă ori conflict diplomatic şi are aplicată în paşaportul simplu sau în paşaportul simplu electronic o ştampilă ori o viză eliberată de statul cu care ţara în care călătoreşte se află în conflict;
3. când titularul deţine paşaport simplu sau paşaport simplu electronic care conţine vize valabile, dar filele au fost epuizate;
4. când titularul a depus paşaportul simplu sau paşaportul simplu electronic pentru obţinerea unor vize şi trebuie să călătorească urgent în străinătate;
5. când minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii, concursuri oficiale, pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa îi este pusă în pericol şi nu există timpul necesar pt.obţinerea acordului celuilalt părinte;

Pentru eliberarea pasaportului simplu temporar in oricare din situatiile mentionate mai sus se percepe tariful suplimentar de 100 lei prevazut de Legea nr.248/2005.

CERERILE DE ELIBERARE A PASAPOARTELOR SIMPLE ELECTRONICE SI A PASAPOARTELOR SIMPLE TEMPORARE SE DEPUN SI SE TIPARESC AUTOMAT IN MOMENTUL DEPUNERII DOCUMENTELOR LA GHISEU

* taxele mentionate se achită la unitatile locale specializate, în functie de contractele incheiate (pentru mai multe datalii vezi pagina web a prefecturii)

SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here