Sase inele de Campion al NBA, tot de sase ori a fost desemnat cel mai bun jucator al finalei NBA, un record al competitiei, cinci titluri de cel mai bun jucator al sezonului, doua medalii de aur olimpice, 14 prezente in All-Star Game si titlul de debutantul anului in 1984 sunt doar cateva dintre reperele carierei celui mai mare baschetbalist al tuturor timpurilor: Michael Jordan.

Omul care in liceu a fost dat afara din echipa de baschet pentru ca era prea scund. Omul care a aparut de 49 de ori pe coperta revistei Sports Illustrated, un record pentru cel mai important magazin sportiv american. Omul care a fost desemnat de canalul american de televiziune ESPN cel mai mare sportiv al secolului XX. In cinstea lui, NBA a retras definitiv tricoul cu numarul 23.

Pentru detenta sa, a fost supranumit “Air Jordan”. Implineste astazi, 17 februarie, 44 de ani, iar dragostea de baschet si-o manifesta din birou, fiind actionar si manager al echipei din NBA Charlotte Bobcats.

Nascut in cartierul Brooklyn din New York, Michael este al patrulea copil dintre cei cinci ai lui James si Delores Jordan. Mai are doi frati mai mari, o sora mai mare si una mai mica.

Inceputul

Ajuns cu familia in North Carolina, Michael a fost inscris la liceul Emsley A. Laney, calitatile sale sportive aducandu-l in echipele liceului de baschet, fotbal american si baseball. In clasa a 10-a a fost exclus din echipa de baschet, fiind considerat prea scund. Avea 1,80 metri.

In vara urmatoare a crescut 10 centimetri si, reprimit in echipa de baschet, a devenit vedeta acesteia, reusind doi ani la rand o medie de 25 de puncte pe meci. Ajuns la Universitatea din North Carolina cu o bursa pentru baschet, a fost desemnat “Bobocul Anului” in campionatul universitar.

In 1984 castiga prima medalie olimpica de aur. Inca in colegiu, Jordan este selectionat in echipa olimpica pe care o duce spre titlul de la Los Angeles, trecand in finala de Spania.

Debutul in NBA

In acelasi an, a intrat in draftul NBA si a fost ales de Chicago Bulls. In primul sezon a avut o medie de 28,2 puncte pe meci, devenind rapid favoritul fanilor si febletea presei. A fost ales de public intre titularii All-Star Game, starnind antipatia celorlalti jucatori.

Enervati de atentia pe care “bobocul” o primea din partea presei, coechipierii din echipa Estului l-au boicotat in meciul vedetelor, refuzand sa-i paseze. Cu toate acestea, Jordan a fost desemnat “Debutantul Anului.”

Sezonul al doilea a inceput ghinionist pentru Jordan, care si-a rupt un picior si a ratat 64 de jocuri. Si-a revenit insa la timp pentru a participa cu Chicago in play-off. Aici reuseste si primul record al carierei, marcand intr-un meci 63 de puncte.

In 1988 este numit pentru prima data in cariera MVP-ul sezonului regulat, premiu coroborat si cu cel de Cel Mai Bun Aparator. Chicago ajunge iar in play-off, dar, doi ani la rand, este oprita de Detroit Pistons, care inventeaza si “Regula Jordan”, o metoda de a-l bloca pe Michael, folosind doi sau trei jucatori la marcaj.

In 1989, banca tehnica a lui Chicago este preluata de Phil Jackson, iar la echipa sunt adusi doi jucatori extrem de tineri: Scottie Pippen si Horace Grant. Dar, pentru a treia oara consecutiv, erau opriti in drumul spre titlu de Detroit.

Primul titlu de campion

Sezonul urmator, marele rival, Detroit, le iesea din nou in cale, in finala Conferintei de Est. Dar istoria avea sa se schimbe in favoarea “Taurilor”, care deja devenisera o echipa. Chicago s-a impus in patru meciuri si juca in premiera pentru titlu. Adversar in finala: Magic Johnson si Los Angeles Lakers.

Finala le-a apartinut esticilor, iar Jordan a inchis gura tuturor celor care nu-l credeau in stare sa-si conduca echipa la castigarea titlului.

Dominatia lui Chicago a continuat inca doi ani, castigand alte doua titluri, Michael devenind MVP in ambele finale.

In 1992 cucerea a doua medalie olimpica de aur, la Barcelona. A fost Olimpiada la care au participat in premiera jucatorii profesionisti din NBA. Iar titlul a revenit unei echipe alcatuita din Michael Jordan, Magic Johnson, Larry Bird, Charles Barkley, Scottie Pippen, Karl Malone, John Stockton, David Robinson si Patrick Ewing. La un loc, au purtat numele de “Dream Team.”

Cel mai bun jucator din NBA din toate timpurile:

Prima retragere

Socul venea insa in 1993, cand Jordan isi anunta retragerea. Principalul motiv era pierderea dorintei de a mai juca, dar un altul reprezenta moartea tatalui sau, ucis intr-un restaurant. Supriza venea din campionatul de baseball, unde Chicago White Sox isi anuntau noua achizitie: pe Jordan.

“M-am intors”

Imprumutat la echipe satelit din esaloanele inferioare, Michael nu a reusit aceleasi performante ca in baschet, iar pe 18 martie 1995 isi anunta revenirea in baschet cu un comunicat de presa care continea doua cuvinte: “M-am intors.”

Intre timp, Chicago nu mai reusise perfomantele anterioare, iar revenirea lui Jordan si cooptarea in lot a unui recuperator extraordinar – Dennis Rodman – erau startul celei de-a doua perioade de dominare pentru Bulls. Alte trei campionate castigate consecutiv, alte trei titluri de MVP pentru Jordan.

Echipa se destrama insa in 1999. Antrenorului Phil Jackson ii expira contractul, Scottie Pippen si Dennis Rodman isi doresc alte provocari in cariera, iar Jordan isi anunta iar retragerea.

Michael nu se poate desparti de baschet

Desi spunea ca era 99,9 la suta sigur ca nu va mai reveni, in 2000 Jordan se intoarce in baschet, mai intai ca actionar al echipei Washington Wizards, apoi, din 2001, ca jucator. A mai jucat doi ani, dar nu a mai atins performantele de la Chicago, iar in 2003 a iesit definitiv din cariera de jucator profesionist.

Totusi, n-a putut sta departe de sportul care l-a consacrat iar din 2006 este actionar al echipei Charlotte Bobcats.

La sfarsitul anului trecut, problemele au aparut in viata sa personala. Casnicia de 17 ani cu Juanita a luat sfarsit, cei doi anuntand ca decizia a fost reciproca. Cei doi au trei copii: doi baieti si o fata.

In 1996, Michael si-a facut debutul si in lumea filmului. Filmul “Space Jam” il aduce fata in fata cu personaje din lumea desenelor animate, Bugs Bunny sau Duffy Duck apeland la Jordan pentru a salva lumea personajelor desenate.

Michael Jordan si baschetul – o iubire reciproca

Ajuns la 44 de ani, Michael Jordan s-a retras intr-o vila din orasul Highland Park, statul Illinois, alaturi de cei doi fii. Acolo se gandeste cum sa cheltuiasca sutele de milioane de dolari stransi de-a lungul vietii din sport si din contracte publicitare. Si isi serbeaza astazi ziua de nastere.

HotNews.ro, Sorin Niculescu, 17 feb 2007

SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here